Argeșean reținut pentru înșelăciune prin metoda „Accidentul”

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au reţinut, pe 13 mai, un bărbat de 27 de ani, din Băiculeşti, bănuit de săvârşirea mai multor înşelăciuni şi tentative de înşelăciune prin metoda ,,Accidentul”.

„În urma administrării probatoriului, poliţiştii au stabilit că, în cursul lunii aprilie a.c., un bărbat de 32 de ani, din Bascov, în prezent cercetat în stare de arest preventiv în altă cauză, împreună cu un alt bărbat de 27 de ani, din Băiculeşti, ar fi încercat să obţină de la cinci persoane vârstnice, de pe raza localităţilor Drăganu şi Oarja, sume de bani, folosind metoda de înşelăciune ,,Accidentul”. Astfel, cei doi ar fi apelat persoanele vătămate la telefon, solicitând sume de bani ca urmare a susţinerii că o rudă este implicată într-un eveniment rutier”, arată IPJ Argeș.

Cei doi bărbaţi ar fi obţinut de la un bătrân de 96 de ani, din Oarja, suma de 3.000 de lei, în cauză desfăşurându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Restul persoanelor nu au remis sume de bani, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de înşelăciune.

Distribuie prietenilor

După cercetări, bărbatul de 27 de ani, din Băiculeşti, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Reamintim că celălalt bărbat, de 32 de ani, din Bascov, a fost reţinut pentru 24 de ore în ziua de 22 aprilie a.c., într-un dosar privind săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune, faţă de o persoană vătămată de 87 de ani, din Sălătrucu, de la care ar fi obţinut prin metoda „Accidentul”, suma de 20.000 de lei.

Foto: descriptiv.