Artizanul puciului din PNL Argeș a ieșit la suprafață! Radu Perianu se vrea președinte la PNL Pitești… din nou

419

Cu o prezență inexistentă în ultimele trei campanii electorale și considerat de către foarte mulți liberali unul dintre „groparii” PNL Pitești, Radu Perianu a ieșit la atac. Acesta susține că rezultale au fost slabe, în condițiile în care în perioada în care a condus organizația municipala a fost la un pas să aducă scorul liberalilor în Pitești aproape de cel obținut de PNȚCD.

Trei campanii, două poze… și atât

S-a ivit un nou moment în care Radu Perianu încearcă să distrugă PNL Pitești din interior și, se pare, că profită prin orice mijloc să se victimizeze. Perianu a fost președintele organizației municipale care a obținut, cât a fost la conducere, cele mai dezastruoase scoruri pe municipiul reședință de județ.

De această dată, când voturile de pe dreapta au fost divizate, dat fiind faptul că unul dintre candidații cotați cu șanse a refuzat să facă o alianță, Radu Perianu iese la atac.

Am încheiat alegerile locale în jud.Argeș, cu toții cunoaștem deja câștigătorii. PSD Argeș a câștigat aproape tot ce se putea câștiga. Din păcate un rezultat cât se poate de lămuritor! Chiar si USR-PLUS și-a arătat măsura – rezultatul din municipiul Câmpulung, dar și din Pitești, vorbește mult despre ce poate USR-PLUS în Argeș.

Din nefericire,  PNL Argeș este mai jos decât acum 4 ani. Avem mai puțini primari, nu avem niciun primar în mediul urban. Am avut potențial politic, s-a simțit că Partidul National Liberal este, la modul general, apreciat. Au fost în Arges în această campanie electorală foarte mulți lideri naționali, premierul, miniștrii, europarlamentari de renume” se arată într-un comunicat remis de Perianu.

În ultimii doi ani au fost trei campanii. Radu Perianu a apărut în două poze după care… a plecat. Nimeni nu știe unde, dar după rezultatele dublate sau chiar triplate de actuala conducere a încercat să facă un puci. Bineînțeles, unul care nu i-a reușit.

Uite-l pe Perianu viceprimar… uite nu mai mai e

Anul de grație 2012. Radu Perianu era varianta pentru cel de-al doilea viceprimar al Piteștiului după ce nefasta alianța USL a câștigat alegerile. A venit ziua în care votul consilierilor locali decidea cine vor fi viitori viceprimari sau mâna stânga și dreaptă a fostului primar Tudor Pendiuc. Sub pretextul unui blat, Perianu, se pare că a renunțat în favoarea fostului vice Laurențiu Zidaru.

De data aceasta cere ca PNL să îl gireze pentru al patrulea mandat. „Mai sunt doua luni până la alegerile parlamentare. Conducerea Partidului Național Liberal este datoare să ne acorde o șansă! Ne trebuie, în mod clar, o conducere interimară – o conducere obiectivă și competentă!  Avem nevoie la Argeș de o personalitate liberală de talie naționala care să reunească filiala, care să se ridice deasupra mizelor personale ale unor lideri mărunți. Si da, mai este nevoie de ceva! Conducerii PNL Argeș ii trebuie onoare! Demisionați, domnule Adrian Miuțescu!” mai transmite Perianu.

Membru BPJ absent fizic, coordonatorul unui scandal intern cu interpuși

În 2017, în apropierea Crăciunului, Radu Perianu pierde conducerea organizației municipale a PNL. Nu trece mult și încep să apară șicane din partea unor membrii, de la tineret și de la seniorii din PNL Pitești, care au contestat pe toate căile deciziile conducerii județene.

Potrivit surselor noastre, aceste planuri erau puse la cale de Radu Perianu împreună cu cei șapte foști membrii la Pub-urile de lângă sediul PNL Pitești. Și asta pentru că ședințele nu se desfășurau la sediul partidului, cum ar fi fost normal.

La câteva luni, cei șapte au fost excluși oficial, au contestat, au pierdut. Dar Radu Perianu a rămas. Chiar membru al Biroului Politic Județean, unde nu a mai fost văzut din momentul în care oamenii s-au mobilizat și au dublat scorul la alegerile europarlamentare și au câștigat pentru prima dată Piteștiul la algerile prezidențiale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here