Atenție! În ce condiții poți merge la terase din 1 iunie

Românii care merg din 1 iunie la terase vor fi supuși unui triaj observațional, făcut de personalul localurilor. Avocatul Ana-Maria Udrişte a explicat care este diferența între triajul care va fi făcut la intrarea pe terase și cel epidemiologic, obligatori la intrarea în spațiile publice închise.

Românii care vor merge de luni la terase vor trece printr-un triaj observațional, efectuat de personalul localului. Acesta diferă de cel epidemiologic, care este obligatoriu, spre exemplu, la intrarea în clădirile de birouri.

„Triajul epidemiologic se realizează la intrarea într-o incintă, adică o clădire, spaţiu închis, şi presupune atât măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3°C), cât şi observarea semnelor şi simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată)”, a explicat Ana-Maria Udrişte, avocat şi fondator Avocatoo, pentru Mediafax.

„Pentru realizarea acestui triaj epidemiologic, instituţia sau operatorul economic trebuie să desemneze un responsabil pentru verificarea temperaturii tuturor persoanelor care intră în unitate/instituţie”, a continuat specialistul, cu menţiunea că persoana desemnată nu trebuie să aibă pregătire medicală sau specifică, iar rezultatele nu pot fi consemnate, pentru a nu încălca legislaţia protecţiei datelor cu caracter personal.

De cealaltă parte, triajul observaţional, atât la nivelul angajaţilor, cât şi în cazul clienţilor, este reglementat prin intermediul normelor publicate cu numai două zile înainte de deschiderea efectivă a teraselor şi nu presupune decât observarea eventualelor semne şi simptome respiratorii.

„În cazul teraselor, triajul epidemiologic se va face doar sub forma triajului observaţional, adică fără măsurarea temperaturii clienţilor şi fără a fi necesar ca persoanele desemnate să aibă o pregătire specială în acest sens sau să fie numite în mod expres printr-o decizie internă”, a mai spus Ana-Maria Udrişte.

„Triajul observaţional al clienţilor va fi făcut de personalul nostru, în timp ce administratorul localului se va ocupa de triajul angajaţilor”, a declarat şi Valentin Scarlat, proprietarul unei terase din oraşul Buzău.

Specialiştii le recomandă antreprenorilor să aibă, printre toate procedurile, şi un set de bune practici, care să explice, într-un limbaj uşor de înţeles, cum se realizează acest triaj observaţional.

„În plus, antreprenorii se pot ajuta şi de afişele pe care trebuie să le pună la intrarea în locaţie pentru a informa clienţii despre măsurile împotriva răspândirii COVID-19 şi pot detalia situaţiile în care accesul acestora poate fi refuzat”, a declarat avocatul Ana-Maria Udrişte.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.