Atenție! Familiile victimelor accidentelor de muncă pot primi despăgubiri uriașe de până la 37.000 de lei! Ce trebuie să știi acum!
Familiile persoanelor decedate în urma unui accident de muncă sau din cauza unei boli profesionale pot beneficia, pe lângă pensia de urmaș, și de o despăgubire suplimentară care poate ajunge până la 37.000 de lei. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a clarificat condițiile în care se acordă această sumă și cine are dreptul să o solicite.
CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!
Potrivit legislației în vigoare, în situația în care decesul survine ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, familia persoanei decedate poate primi, pe lângă ajutorul de deces standard, o despăgubire echivalentă cu patru salarii medii brute pe economie, calculate în luna în care s-a produs decesul.
Conform Institutului Național de Statistică, salariul mediu brut în decembrie 2024 a fost de 9.251 de lei, ceea ce ridică valoarea totală a despăgubirii la aproximativ 37.000 de lei.
Legea stabilește că această sumă poate fi încasată de o singură persoană dintre apropiații defunctului, după cum urmează:
De asemenea, soțul supraviețuitor poate beneficia concomitent și de pensia de urmaș, cu condiția să nu realizeze venituri salariale.
Pensia de urmaș poate fi acordată soțului supraviețuitor sau copiilor, în funcție de criterii specifice:
Excepție: în cazul decesului survenit prin accident de muncă sau boală profesională, pensia de urmaș poate fi acordată indiferent de durata căsătoriei, cu condiția ca solicitantul să nu fie angajat sau să nu aibă alte venituri.
Conform noii Legi a pensiilor, cuantumul pensiei de urmaș depinde de numărul urmașilor:
Soțul supraviețuitor are opțiunea de a alege între pensia proprie (dacă este pensionar) și pensia de urmaș, în funcție de care dintre acestea îi este mai favorabilă.
Copiii pot primi pensie de urmaș în următoarele condiții:
În 2024, în județul Iași au fost înregistrate opt decese cauzate de accidente de muncă. Autoritățile au acordat despăgubiri în valoare totală de aproximativ 251.000 de lei, conform articolului 45, alineatul 2 din Legea 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale.
Astfel, despăgubirea de până la 37.000 de lei, împreună cu pensia de urmaș, pot constitui un sprijin important pentru familiile afectate în momente dificile.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp