Atenție șoferi! Radare în tot județul Argeș! Sute de amenzi și zeci de permise reținute

DISTRIBUIȚI

În perioada 01-07 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul structurilor rutiere ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş acţionează pe drumurile din judeţ, pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de viteza excesivă. Începând cu 03 aprilie a.c., ora 00,00, pentru 24 de ore, vor fi desfăşurate activităţi specifice acţiunii europene ,,Slow Down Europe” .

Polițiștii argeșeni acționează pe drumurile din județ, pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de viteza excesiva, având în vedere că aceasta este principala cauză a evenimentelor rutiere cu urmări grave.

Conform calendarului de activități al Organizației Polițiilor Europene – TISPOL, în ziua de 3 aprilie a.c., pentru 24 de ore, toate statele membre ale organizației vor desfășura un maraton de acțiune cu aparatele RADAR, în acțiunea cu denumirea ,,Slow Down Europe”.

Reamintim că prezența aparatelor RADAR are în primul rând un efect preventiv, de reducere a vitezei și creșterea atenției participanților la trafic, polițiștii argeșeni acționând cu scopul de a determina conducătorii auto să circule cu viteză redusă, permanent adaptată condițiilor meteo-rutiere.

De la începutul acţiunii au fost aplicate 659 de sancţiuni contravenţionale pentru abateri la regimul rutier, în valoare de peste 200.000 de lei, totodată fiind reținute 58 de permise de conducere și retrase 20 de certificate de înmatriculare. Dintre acestea, 296 de sanțiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, 41 dintre conducătorii auto depășind cu mai mult de 50 de km/h viteza legală pe sectorul de drum pe care au fost depistați.

Reamintim că sancţiunea contravenţională pentru această abatere conform, OUG 195/2002 are o valoare cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei, totodată fiind prevăzută măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru 90 de zile.

Cea mai mare viteză de la începutul săptămânii a fost înregistrată de aparatul RADAR în după-amiaza zilei de 1 aprilie a.c., pe DN 73E, când un tânăr de 23 de ani din Mioveni a fost depistat conducând o motocicletă cu 136 de km/h.

În cadrul acțiunii ,,Slow Down Europe”, în cursul nopții de 3 aprilie a.c., în jurul orei 01,00, polițiștii Borului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 22 de ani din comuna Optași-Măgura, județul Olt, care a fost înregistrat de aparatul RADAR conducând un autoturism cu viteza de 106 km/h, pe bld. Petrochimiștilor din municipiul Pitești.

 

Acțiunea va continua până la finalul săptămânii.