prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Autostrada Pitești – Sibiu – gata înainte de termen! Când vom circula pe tot traseul?

Autostrada Pitești – Sibiu va fi finalizată cu cel puțin un an înainte de termenul contractual, a anunțat recent Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor. Constructorii avansează rapid lucrările pe toate șantierele celor trei tronsoane aflate în execuție, iar în perioada următoare vor fi dați primii kilometri în trafic, iar până în anul 2028 se va circula pe tot traseul A1 Pitești – Sibiu.

CITEȘTE ȘI: Secțiunea Tigveni – Cornetu a Autostrăzii A1 – în pericol! Cum vor ONG-urile să oprească lucrările?

„Pe Pitești-Sibiu suntem cu zece luni înainte de termenul contractat. Deci, noi nu putem să punem presiune majoră pe un constructor care e cu aproape un an înainte de termen. Bineînțeles că și ei vor să termine pentru că trebuie să se mute pe secțiunea trei. Dar așa cum discutam și de podul de la Brăila, în momentul în care avem un tronson de drum și constructorul este de acord, dăm în trafic, așa se urmărește și aici. Avem un prim tronson de drum până la primul nod rutier. Dacă se finalizează și se finalizează pentru că lucrările sunt foarte înaintate. E vorba de nodul de la Bascov spre Curtea de Argeș.

Vom da în trafic un prim tronsorm, urmând ca o lună, două, trei, când se finalizează – acolo avem o structură de trei pasaje, așa ne-au dat soluția tehnică cei care gestionează canalul Argeșului, care este un punct strategic în acea zonă. E un complex de trei structuri care au 1,2km în total. Este un pod peste canal și două pasaje care se cuplează la acest pod. E o structură mai complexă. Mobilizarea este foarte bună. Am fost chiar săptămâna trecută în șantier. E o chestiune de câteva luni, după 1 ianuarie să putem să dăm în trafic până la Curtea de Argeș, 32km aproape”, Ionel Scrioșteanu.

„Cel mai rău lucru este să întâmpini zone instabile de teren”

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor a precizat că a întâmpinat probleme în realizarea tunelurilor montane de pe tronsonul Tigveni – Cornetu.

„Urmează cele două tunele montane. Sunt înainte de grafic pe zona de de foraj. Au întâmpinat și probleme pentru că cel mai rău lucru este să întâmpini zone instabile de teren. Unii zic că cel mai rău lucru este să întâmpini stâncă. Nu. Pentru cei care sapă tunel cel mai bine să fie stâncă stabilă pentru că știi cât forezi, că e stabil, nu trebuie să lucrezi.

Când am fost ultima dată acum două săptămâni, chiar a fost un pericol la un moment dat, dar au luat măsuri imediat și s-a stabilizat. Este o zonă foarte nisipoasă, un nisip foarte curat. Dacă știți anumite plaje la mare în care nisipul este perfect curat.

Așa am întâlnit în acea zonă pe porțiuni destul de lungi. Cu toate acestea, ce-mi spunea un specialist român în tuneluri care s-a întors în țară și lucrează acum pe acest prim tunel la nivel de autostradă: ”Nu există în lume, acum, soluție tehnică să nu poți să depășești orice problemă pe care o întâmpini într-un tunel. Pentru orice există soluție”. Ei au termen 2027. Forțat ar putea să fie gata în 2026. Eu cred că cel mai așezat termen este undeva în martie-aprilie 2026.

Toate structurile și tunelul pus la punct pentru că, acum undeva în jurul datei de 15 noiembrie, vor intra la lucru trei structuri, una care o să asigure partea de hidroizolație pentru că acum s-a făcut o stabilizare ușoară a tunelului ca să se poată lucra. Peste acesta stabilizare se aplică hidroizolație. După aplicarea hidroizolație vine o nouă structură care o să asigure realizarea armăturii structurii de rezistență și apoi un fel de cofrag hidraulic care o să asigure turnarea structurii de rezistență cu beton injectat. Acest ansamblu de trei intră undeva 15-16, maximum 20 noiembrie la lucru”, a conchis Ionel Scrioșteanu.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs