Avertisment sumbru: „CJ Argeș, la un pas de colaps!”

8
cj ag5454

Viitorul Consiliului Județean Argeș pare unul foarte sumbru. Bugetul aprobat exclusiv de aleșii PSD ar putea aduce instituția în colaps, potrivit consilierului Marius Postelnicescu. Liberalul a explicat că în momentul de față administrația județeană nu poate susține cofinanțarea proiectelor depuse de primary la Ministerul Dezvoltării din cauză că bugetul a fost făcut pentru salariile imense ale angajaților și nu pe proiecte. „PNL s-a abținut la bugetul CJ. Motivul principal a fost faptul că a fost fundamentat pe creșteri salariale și mai puțin de dezvoltare. Vom vedea în acest an să vedem cum vor susține funcționareași dezvoltarea.  Nu s-a discutat de alocările pentru UAT, pe care CJ are dreptul să le repartizeze. Vorbim de cei 20% din taxe și impozite. Știm foarte bine că din 2013 aceste UAT au o relație directă cu MADR, unde proiectele depuse sunt întâi aprobate, urmând ca noi, CJ, să fim condiționați de anexa din Monitor cu proiectele localităților și să susținem cofinanțarea. Deocamdată, părerea mea, este că MADR a întârziat această clarificare a proiectelor eligibile. Să sperăm că Guvernul va ține cont de solicitări, atfel vom intra în colaps. Atât a lucrărilor în derular, cât și cele viitoare. Nu mai vorbim de arierate sau de lucrări noi. Mă refer la proiectele pe care premierul și CJ le-au stabilit ca priorități” a spus Marius Postelnicescu.