
Avion prăbușit! Consilier local AUR, la un pas de tragedie!
Un avion de mici dimensiuni, utilizat pentru zboruri de agrement și decolat de la Aeroclubul Teritorial „Alexandru Matei” Iași, s-a prăbușit sâmbătă după-amiază în incinta unei unități militare din municipiul Iași, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
CITEȘTE ȘI: OFICIAL! Schimbări radicale la Evaluarea Națională începând din acest an! Ministrul Educației-anunț de ultim moment!
La bord se aflau două persoane, printre care și Marian Jan Chiriță, consilier local AUR și arhitect, care pilota aeronava ce îi aparținea. Ambele victime au fost găsite conștiente și au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportate la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași.
Este vorba despre un bărbat de 55 de ani, care a suferit traumatisme cranio-cerebrale și arsuri grave la picioare și abdomen, și un alt bărbat de 51 de ani, cu multiple traumatisme și contuzie abdominală. Starea lor este monitorizată de echipele medicale.
Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
Aeronava a zburat mai puțin de un kilometru după decolare, înainte să piardă brusc altitudine și să cadă în curtea unității militare. Pilotul a reușit să evite impactul cu un depozit de muniție din apropiere, ceea ce a prevenit un dezastru.
Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de ancheta aflată în desfășurare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
