
Un bărbat bătut cu bestialitate a fost găsit în urmă cu puțin timp fără suflare între niște tufișuri în cartierul Prundudin Pitești aflate în apropiere de calea fereată. Din primele informații, se pare că o femeie ar fi făcut descoperirea macabră și a alertat autoritățile. La fața locului s-au deplasat oamenii legii, iar potrivit unor surse judeciare, un alt bărbat implicat în moartea decedatului a fost găsit de judiciariști în zona respectivă, și a fost transportat la spital urmând ca în momentul în care starea de sănătate să îi permită să fie audiat.
Un conflict între doi oameni ai străzii a degenerat și a dus la crimă
Din câte se pare, seara trecută doi oameni ai străzii s-ar fi luat la ceartă, cel mai probabil pe fondul consumului de alcool, iar la un moment dat aceștia s-au luat la bătaie. La un moment dat, unul dintre ei ar fi pus mâna pe un par și l-ar fi lovit pe celălalt în cap, iar în urma loviturii puternice acesta ar fi decedat câteva zeci de minute mai târziu. Cel care ar fi comis crima, ar fi plecat de la locul conflictului, deși era și el la rândul său rănit.
IPJ Argeș: „A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor”
„Polițiștii argeșeni au fost sesizați prin 112 de către o persoană care trecea în mod întâmplător prin zona respectivă, cu privire la faptul că, în cartierul Prundu din municipiul Pitești a fost găsit un bărbat decedat. Întrucât din primele verificări a rezultat că persoana în cauză prezintă urme de violență, la fața locului s-au deplasat polițiștii de investigații criminale, fiind sesizat și un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, iar pe parcursul cercetărilor a mai fost identificată o persoană care prezenta leziuni, aceasta fiind transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri. La acest moment, verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care infracțiunea a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun” a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
