prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Bărbat transportat de urgență la spital și zece oi carbonizate! Incendiu devastator în Argeș!

Un bărbat a suferit arsuri grave și zece oi au murit arse de vii în urma unui incendiu violent izbucnit noaptea trecută în localitatea Cuca. Din primele informații, flăcările au curpins grajdul din gospodăria bărbatului, iar până la sosirea pompierilor, proprietarul a încercat să le stingă, moment în care a suferit arsuri de gradul 2 la nivelul membrelor și ale toracelui.

Victima a fost preluată de un echipaj SMURD care i-a acordat primele îngrijri medicale și l-a transportat la spital. De asemenea, pompierii au acționat cu mai multe autospeciale pentru a lichida incendiul. Din nefericire, zece ovine nu au mai avut nicio șansă și au fost găsite carbonizate.

„La sosirea forțelor de interveniți, incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească de aproximativ 50 mp și se propagase la acoperișul casei, unde au ars aproximativ 15 mp de asterială. Au mai fost afectate două ferestre și o ușă de la casă. Pe timpul misiuni, pompierii au identificat și 10 ovine carbonizate.

Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor califcat unui bărbat în vârstă de aproximativ 72 de ani, care prezenta arsuri de gradul 2 la membre și la nivelul toracelui. Pacientul a fost transportat la spital. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost arcul electric sau scânteile produse în urma activității de sudare sau lipire” potrivit ISU Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs