Bărbați reținuți după ce au furat aproape 100.000 de lei de la un piteștean

Pe 17 iunie, doi bărbați din Argeș au furat din locuința unui piteștean suma fabuloasă de aproximativ 100.000 de lei. Banii erau ținuți de victimă în casă urmând ca în perioada următoare să-și cumpere un apartament. Cei doi hoți au aflat de suma mare de bani pe care acesta îi ținea în locuință și au dat lovitura. Un singur lucru au omis și anume camerele de supraveghere din zonă. La cinci zile de la furtul cel „mare”, hoții au fost identificați și reținuți. Până în prezent, doar o treime din suma furată a fost recuperată. Polițiștii continuă cercetările.

„În ziua de 22 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, şi au reţinut doi bărbaţi, de 39 de ani, din comuna Hârsești, respectiv de 29 de ani, din comuna Rătești. Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 17 iunie a.c., cei doi ar fi pătruns în locuinţa unui bărbat din Piteşti, de unde ar fi sustras bani, în sumă de peste 70.000 de lei şi peste 4.000 de euro”, informează IPJ Argeș.

Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 22 iunie a.c., poliţiştii au efectuat cinci percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Argeş şi Dâmboviţa, la locuinţele celor bănuiţi, iar în urma acestora a fost descoperită suma de 30.000 de lei, documente contabile, precum şi alte mijloace de probă.

După administrarea probatoriului, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Foto: descriptiv.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.