O femeie a fost lovită în această seară de o mașină pe trecerea de pietoni din apropierea cimitirului Sf. Gheorghe. Din primele informații, un șofer care circula cu viteză dinspre stadionul „Nicolae Dobrin” către Trivale a lovit-o din plin pe bătrâna de 69 de ani care a vrut să traverseze strada către unitatea militară. În urma impactului, femeia s-a ales cu mâna ruptă și cu un traumatism cranio-cerebral. Aceasta a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Argeș care i-a acordat primele îngrijiri medicale și au transportat-o la spital.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că un bărbat de 39 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Dobrin, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi accidentat o femeie de 69 de ani, din Pitești, care se angajase în traversarea străzii, pe marcajul pietonal.
În urma accidentului, femeia a fost rănită și transportată la spital, cu diagnostic preliminar de fractură la un membru superior și traumatism cranio-cerebral. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză, va fi întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut” potrivit IPJ Argeș.
Sursa foto: Info Trafic Pitesti
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp