Ideea realizarii unui documentar în Sfântul Munte Athos a sunat în urechile unora ca o pierdere de timp- ce poţi să scoţi spectaculos dintr-un loc în care trăiesc călugări? Ulterior, le-am dat dreptate- materialul nostru nu conţine nimic din spectacolul grotesc care rulează de prea mulţi ani în minţile noastre. Conţine însa informaţii pe care noi toţi, conştient, sau nu, le căutăm cu aviditate. Sau, ca să nu fim categorici, unii dintre noi sunt insetaţi de apa vie a cunoaşterii.
Ce am găsit în Athos? Credinţă, smerenie, înţelepciune, libertate, vindecare. Nimic spectaculos…dar, îndrăznesc să spun, necesar pentru a marca o viaţa trăita cu folos.
Vom prezenta în acest documentar un fragment din incredibila istorie a acestui loc supranumit pe bună dreptate Grădina Maicii Domnului, vă vom introduce în atmosfera plină de lumină în care vieţuiesc oameni aleşi, semeni ai noştri care s-au lepădat de mirajul unei lumi a confortului şi s-au predat Creatorului în misiunea de a se ruga neîncetat pentru lume, pentru noi.
Aveam să aflăm cu mare mirarea dar imensă recunoştinţă că din anul 1981, am fost prima echipă de televiziune din România care a primit permisiunea de a filma în Sfântul Munte, iar materialul strâns dovedeşte cu prisosinţă ajutorul nevăzut pe care l-am primit.
Drumul
Când pleci spre Athos, se întâmplă ceva ce greu poate fi explicat. Timpul îşi pierde valoarea, oboseala dispare, calea pare a fi luminată într-un fel anume. Temerara noastră expediţie pe care am denumit-o Binecuvântare de la Sfântul Munte Athos, s-a închegat într-un timp miraculos de scurt. În doar trei săptămâni am reuşit să punem la punct toate lucrurile şi cu ajutorul unor oameni cu suflet mare, desigur ghidaţi de ceea ce avea să devină divina nostra gazda, ne-am aşezat la drum animaţi de o emoţie pe care nici unul dintre noi nu o mai cunoscuserăm până atunci.
Am traversat Bulgaria pe timp de noapte, încet, fără grabă, încărcaţi cu daruri pentru românii noştri din Sfântul Munte. Dacă vreţi să vorbim şi despre minuni, prima a fost săvârşită tocmai în timpul deplasării. Am trecut pe lângă o mulţime de echipaje de Poliţie din ţara vecină, dar nimeni nu ne-a oprit. La acele ore târzii eram o captură atractivă pentru poliţiştii bulgari, cunoscuţi pentru exigenţa lor, uneori subiectivă, faţă de călătorii străini. De câte ori am trecut pe lângă ei, parcă cineva le întorcea capul în altă parte.
După aproape 16 ore de mers, am ajuns în micuţul şi pitorescul port din oraşul Uranopolis, poarta de intrare în muntele Athos. Am avut un răgaz de o jumătate de ora pentru a ne îmbarca, iar la ora 6 dimineaţa plecam deja spre destinaţia noastră. În timp ce ne îndepărtam uşor de tărm, o linişte aproape nefirească începea să ne învăluie. Era ceva cu care nu eram obişnuiţi. Parcă cineva ştergea praful din gândurile noastre. Deja vedeam în scurtele noastre opriri în porturile mănăstirilor imagini noi, necunoscute, ciudat de familiare. Deocamdată zăream de la distanţă mărturii prezente ale unei istorii neîntrerupte de peste 1200 de ani.
În momentul în care am pus piciorul pe acel tărâm sfânt s-a produs o adevărată transformare. Aparţineam doar acelui loc binecuvântat de Sfânta Fecioară. Acoperământul său cel sfânt ne cuprinsese şi pe noi. Devenisem, chiar şi pentru câteva zile, vieţuitori ai muntelui.
Am ajuns la gazdele noastre din schitul românesc Lacu, după o adevărată călătorie în timpurile de început. Potecile pe care am mers străbat de la un cap la altul peninsula şi trec prin păduri seculare, atinse doar uneori de mâna chibzuită a monahilor. Sălbăticia locurilor este aproape ireala, ochii văd, dar mintea parcă refuză să creadă că încă mai există un colţ de natură neintinată de omul sălbăticit de lăcomie. Parfumul infinităţii de flori ne-a însoţit până la chilia cu hramul intrării Maicii Domnului în Biserică, unde cu o minunată binecuvântare a călugărilor am şi fost găzduiţi. Ne uitam unii la alţii plini de uimire şi nu îndrăzneam să scoatem nici un cuvânt pentru a nu spulbera vraja. Parcă sosiserăm pe un tărâm de poveste. Uimirea noastră ne-a fost blând îndepărtată de glasul părintesc al călăuzei noastre, ce avea să fie un ghid de întelepciune în zilele următoare, monahul Gabriel. Binevestitorul Gabriel, cum aveam să-l botezăm mai apoi:”Haideţi să mâncaţi, că sunteţi osteniţi după atâta amar de drum.”
Viaţa în Grădina Maicii Domnului
Rugăciunea spusă înainte de a ne aşeza în faţa bucatelor a fost sarea şi piperul unor mâncăruri care, astfel îmbunătăţite prin puterea sfinţirii lor, au devenit parcă mai mult leac decât alimente. În Athos se găteşte simplu, fără fineţuri gastronomice, dar cu un gust Dumnezeiesc…cum altfel? Doar peştele şi asta uneori, când rânduielile o permit, reprezintă carnea din dieta permisă în munte. În rest, legume, fructe, verdeţuri, seminţe, constituie alimentaţia obişnuită a vieţuitorilor de aici, dar şi a musafirilor. Din nou surprinzător, nimeni nu a părut să sufere în vreun fel de absenţa mâncărurilor grele cu care eram obişnuiţi. Ba din contră, ni s-a părut chiar firesc să savurăm o masă compusă doar din roadele pământului.
Aşa a fost peste tot pe unde am mers. Am fost primiţi cu o căldură frăţească, pe care nu o mai întâlnisem nicăieri. Oameni pe care îi vedeam pentru prima oara ne invitau în locuinţele lor ca pe nişte fraţi şi din puţinul lor îmbelsugau mesele. Aici se cuvine o lămurire. Nu puţini sunt aceia care spun că monahii români din Athos pleznesc de bunăstare şi nu mai ştiu ce să facă cu bogăţiile strânse. Nu e deloc aşa. Cămările lor sunt uneori pline doar dacă unii pelerini aduc în desagii lor ceva merinde, iar când pământul rodeşte, modestele recolte sunt strânse şi de cele mai multe ori sunt oferite tot musafirilor. Ei nu îşi fac grijă din pricina mâncării. În fiecare zi se hrănesc cu rugăciunile închinate Maicii Domnului şi primesc o recompensă care pentru noi este încă mai greu de înţeles.
Cât despre banii pe care nu ştiu pe unde să-i mai ascundă…asta este încă o altă poveste născocită de cei care nu au vizitat măcar acest loc, dar ştiu ei de la alţii…Monahul nu are dreptul de a deţine nimic, iar banii, care vin totuşi din dragostea unor semeni care ştiu cum stau lucrurile, sunt zidiţi în repararea, întreţinerea şi uneori construirea lăcaşurilor în care vieţuiesc monahii. Ei zidesc în permanenţă de peste un mileniu pentru ca şi generaţiile viitoare să se bucure de acest adevărat colt de rai.
Sunt multe exemplele de filantropie pe care le-au făcut chiar personaje cunoscute din societatea noastră. Mai mult sau mai puţin, politicieni, oameni de afaceri, sau pelerini au pus ajutor în vrednicia monahilor. Întâmplarea a făcut să fim cazaţi într-o chilie construită în întregime din contribuţia lui Gigi Becali. De altfel, aveam să aflăm că toate chiliile din Schitul Lacu şi nu sunt puţine, au fost renovate integral sau parţial cu ajutorul lui Becali. De asemenea, şi la impresionantul schit românesc Prodromu, acelaşi Becali şi-a adus importante contribuţii la renovarea aşezământului care necesită oricum mulţi ani de renovări serioase.
Dar cei mai mulţi dintre cei care au ajutat şi ajută obştea monahilor români au preferat să o facă în discreţie. Cine trebuie să vadă, sigur observă.
Viaţa lor pare simplă şi lipsită de griji. La prima vedere, chiar ar fi normal ca ei să se bucure de atâta linişte şi curăţenie sufletească pentru că nu fac altceva decât să se roage şi să trăiască în sfinţenie. Într-adevăr, trăiesc în sfinţenie, dar acest atribut nu este uşor de dobândit. Jertfa supremă pe care o fac ei este renunţarea la lume, la ceea ce noi credem că are valoare şi predarea în mâinile Domnului. Pentru ei lucrurile materiale sunt doar ceea ce trebuie să fie unelte pentru a săvârşi lucrări de trebuinţă. Rugăciunea neîntreruptă, munca neobosită şi iar rugăciunea sunt singurele satisfacţii de fiecare zi. Nu există abateri de la regulă, fiindcă acest program de neconceput pentru noi, este împlinit de ei cu cea mai mare iubire. Încercaţi pentru câteva clipe să vă transpuneţi în acest peisaj şi întrebaţi-vă sincer cât aţi rezista acestui ritm de viaţă incredibil.
Roadele hărniciei lor neîntreruptă se văd foarte uşor. Peste tot sclipeşte curăţenia. Curţile sunt împodobite cu nenumărate flori, ordinea tuturor lucrurilor este desăvârşita. Unde exista petice de pământ, vrednicia monahilor îşi pune iarăşi amprenta. Grădini de zarzavaturi şi legume, solarii, livezi, sunt adevărate bijuterii care bucura ochiul dar şi asigură o parte din hrana sfinţită pe care o oferă Muntele vieţuitorilor ei, dar şi pelerinilor.
Dorinţa neîntreruptă de a construi noi lăcaşuri sfinte este molipsitoare. Nu există mănăstire, schit sau chilie în care să nu se meşterească ceva. Am avut bucuria să vizităm o chilie aflată în faza de construcţie, păstorită de un român, monahul Iacob, absolvent al facultăţii de arte plastice, unul din cei mai căutaţi iconari ai Muntelui. Nou şi vechi, modern şi istoric, părintele Iacob îmbină cu un talent de inspiraţie divină mai multe stiluri arhitecturale realizând deja o adevărată bijuterie a sfântului munte de care sigur se vor bucura generaţii.
Un alt exemplu minunat ni l-a oferit înţeleptul monah Isidor, stareţul unei alte chilii din schitul Lacu. Clădirile aşezământului au fost renovate aproape integral cu ajutorul lui Becali. Când a fost întrebat de magnatul din Pipera dacă vrea să primească o maşină pentru deplasarea în munte, părintele Isidor i-a răspuns modest că mai de folosinţă i-ar fi un tractor…şi l-a primit. De atunci, utilajul nu a stat locului. Bătrânul Isidor ne-a oferit un exemplu de tinereţe vesnica. Este primul care dă tonul muncii zilnice şi ultimul care se retrage din roboteală. Aici, exemplul personal funcţionează ca o lege nescrisă. Muncitor ziua, sfătuitor şi duhovnic la ceasurile serii.
Cât despre bunele noastre gazde din Chilia Intrării Maicii Domnului în Biserică, nu avem suficiente cuvinte spre a zugrăvi curăţenia, frumuseţea şi sfinţenia pe care au imprimat-o acelui loc.
Monahul Pimen Vlad, staretul chiliei, un monument de înţelepciune, vrednicie şi modestie ne-a oferit cel mai util cadou pentru toţi românii. Sfaturi duhovniceşti, vorbe din inimă, cuvinte binecuvântate de Maica Domnului spre folosinţa tuturor. Dar, despre convorbirea minunată pe care am avut-o cu staretul Pimen, în episodul viitor al documentarului nostru.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
