Boala care umple spitalele la doar o săptămână de la începerea școlilor! Avertismentul medicilor!
Numărul infecțiilor respiratorii la copii a crescut deja, parțial din cauza începerii noului an școlar. Sute de cazuri de infecții respiratorii acute și pneumonii atât la copii, cât și la adulți, au apărut săptămânal, în fiecare județ, unele cazuri având nevoie de spitalizare.
Nici aglomerația din mijloacele de transport în comun, nici stilul de viață, nu contribuie la prevenirea acestor afecțiuni. Medicii trag un semnal de alarmă și fac apel la părinți să îi îndrume pe copii și să respecte regulile de igienă.
Ce recomandă medicii?
În spitale, numărul pacienților tineri este în creștere, însă medicii avertizează că vârful cazurilor încă nu a fost atins. Efectele expunerii la colectivitate se vor resimți în următoarele 2-3 săptămâni. Medicii recomandă părinților să fie atenți la simptomele copiilor și să-i țină acasă dacă apar semne de boală, atât pentru a preveni răspândirea virusului, cât și pentru a evita complicațiile. Unul dintre semnele clare de îngrijorare este febra care depășește 38,5 grade Celsius. De asemenea, specialiștii subliniază importanța spălatului pe mâini, în special pentru copiii din colectivități, precum și a unei alimentații bogate în fructe și legume.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp