
FC Argeș se pregătește pentru un meci de foc mâine, când va întâlni pe teren propriu pe Chindia Târgoviște, iar Bogdan Andone, tehnicianul piteștenilor, se arată optimist după pauza de două săptămâni cauzată de meciurile Naționalei. În această perioadă, fotbaliștii alb-violeți au trecut prin antrenamente intense în care s-a încercat să fie remediate problemele cu care s-au confruntat până în acest moment și să fie închegate mai bine relațiile de joc, a mai spus Andone.
CITEȘTE ȘI: Ultima oră! Se construiește o nouă autostradă în România! Vestea așteptată de toți șoferii!
„Am avut două săptămâni cu antrenamente intense. Cred că băieții își revin ușor, ușor la un ritm de joc pe care ne dorim să îl impunem în jocuri. Așa că, aștept cu optimism partida de mâine și cred că dacă vom face ceea ce am pregătit vom reuși să câștigăm.
A fost o perioadă intensă, băieții s-au antrenat bine. Am avut și un joc amical în care au jucat absolut toți băieții din grupul nostru, plus trei sau patru copii din academie. Așteptăm și sosirea lui Yanis Pârvu de la Națională, aseară a ajuns și Orozco. Suntem în efectiv complet și sunt mulțumit de cele două săptămâni pe care le-am avut.
Este nevoie de timp să se închege relații de joc, să se simtă între ei. Sunt mulți jucători noi veniți în această vară. Au nevoie de timp să se acomodeze cu echipa, cu orașul, cu absolut ce înseamnă FC Argeș. Dar, ceea ce este important, jucătorii sunt implicați în acest proces, își doresc, au muncit foarte bine, așa că privesc cu optimism în viitor și cred că de la etapă la etapă vom arăta mai bine ca echipă, ca stil de joc” a declarat Bogdan Andone.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp