Bolnav de COVID, s-a aruncat de la etajul 2 al spitalului

0

În urmă cu puțin timp, conducerea Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș a anunțat un incident regretabil. Un pacient în vârstă de 51 de ani internat la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș s-a aruncat de la etaj.

”Conducerea INBIMB anunță apariția unui incident regretabil, tradus prin defenestrarea unui pacient, în vârstă de 51 ani, internat cu COVID – 19, dintr-un salon aflat într-una din clădirile Institutului, de la etajul 2 al acesteia.

Distribuie prietenilor

S-a trecut imediat la asistarea pacientului, în vederea asigurării funcțiilor vitale, cu suport maximal, după care a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență București.

Colectivul de la INBIMB este devastat emoțional în acest moment și atrage atenția asupra sindroamelor de depresie asociate COVID 19. Au fost anunțate autoritățile și evenimentul a fost înregistrat pe site-ul ANMCS”, se arată în comunicatul de presă emis de Institutul Matei Balș.