prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Bradu – bilanţ la sfârşitul anului 2019

Comuna Bradu este una dintre comunele argeșene care în ultimii ani a cunoscut un ritm rapid de dezvolatare ca urmare a proiectelor care s-au implementat și care au avut ca scop creșterea gradului de civilizație în localitate.

Bradu este o comună care în timp are șanse mari să devină oraș dacă ritmul de devoltare din ultimii ani se menține și perioada următoare. Depinde foarte mult de modul în care primarul și conslierii locali se implică în viața locuitorilor, mai ales că Bradu a avut parte din nefericire și de edili care nu au înțeles nici rostul, nici rolul lor în viața comunității.

Programul primarului actual al comunei Bradu, Dan Stroe este unul  foarte îndrăzneț și care a necesitat investiții mari, mai ales că această localitate are probleme serioase în ceea ce privește riscul de inundare a zonei. A fost așadar nevoie nu numai de investiții în infrastructura rutieră sau în sistemele de alimentare cu apa și canal, ci și de o serie de lucrări menite să reducă riscul de inundare a gospodăriilor sau instituțiilor din comună.

Anul 2019 a fost pentru brădeni un an bun care se încheie cu multe proiecte realizate care au făcut viața locuitorilor mai ușoară și mult mai civilizată. Actuala autoritate locală a avut proiecte serioase si cuprinzătoare astfel încât toate domeniile să fie acoperite și să cunoască dezvolatarea, iar oamenii să aibă la dispoziție nu numai drumuri bune, ci și siguranța caselor, educație pentru copiii lor și activități recreative.

Așa cum ar trebui să facă fiecare edil, primarul Dan Stroe a organizat încă de la începutul anului, o dezbatere publică la care au fost invitați toți brădeni pentru a cunoaște toate problemele cu care se confruntă comunitatea și pentru a obține de la oameni aprobarea pentru demararea proiectelor inițiate de primărie . Este demonstrație a faptului că primarul Stroe a înțeles foarte bine că este alesul oamenilor și că numai cu oamenii și pentru oameni trebuie să acționeze. Cei mai mulți dintre brădeni sunt angajați și au nevoie de a –și știi copiii în siguranță. Acest lucru a fost înțeles de primarul comunei, care a decis organizarea unor cursuri de canto, balet, pictură, dans sportiv, gimnastică și dansuri populare la Căminul Cultural din localitate care au avut atât rolul de protecție a copiilor, cât și de descoperire a unor talente în plan local,.

În același timp, imediat de cum timpul a permis, adică în luna martie, au demarat lucrările pentru canalizarea pluvială de pe strada Tăbăcăriei, lucrări care au fac parte dintr-un proces amplu implementat de primărie cu scopul de a preveni situațiile dramatice cauzate de inundații care au generat pierderi importante în buzunarele brădenilor anii trecuți.

Viața localnicilor și activitățile de primăvară au fost și ele în centrul atenției primăriei care a decis la începutul primăverii să intervină în colectarea resturilor vegetale rezultate în urmă curățirii pomilor de către locuitori. Toate lemnele rezultate nu au ajuns, așa cum se întâmplă din păcate în alte localități, nici pe domeniul public și nici pe malul vreunui râu, ci au fost colectate de primărie, tăiate și duse oamenilor cu venituri foarte mici în scop social.

Investițiile în infrastructură au continuat cu scoaterea la licitateție a lucrărilor de asfaltare a străzilor, de amenajare trotuare și de înființare a unei noi creșe pentru a ridica de pe umerii oamenilor povara de a nu găsi locuri în creșele din Pitești și de a fi nevoiți să renunțe la locurile de muncă pentru a-și supraveghea copiii.

Și rețelele de iluminat public au fost extinse pe străzi care nu au beneficiat niciodată de astfel de utilități. Este vorba despra Valea Geamăna, Cornului, Goleasca, Micșunele, Măceșului, Geamăna. În paralele lucrările la canalizările pluviale au continuat.

Primăria s-a implicat activ și în sport, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Sportul nu numai că asigură un stil de viața sănătos pentru elevi, ci și disciplinează într-un mod constructiv și responsabilizează.

Toate acestea au fost făcute pentru copii care s-au bucurat de o petrecere reușită de ziua lor. De1 Iunie. Primăria Bradu a dăruit copiilor din localitate un spectacol extraordinar la care au participat idolii lor astfel încât cei mici și cei mari să poată petrece frumos și cu veselia Ziua Internațională a Copilului.

Începând încă din luna martie marile proiecte de investiții au continuat toată vara și toată toamna în comuna Bradu spre mulțumirea brădenilor care nu au putut să nu recunoască meritele celor pe care i-au ales să îi reprezinte. Au fost realizate drumuri de legătură între străzi, au fost asfaltate zeci de străzi din comună, a fost realizat un proiect care a și primit finanțare de la Uniunea Europeană pentru intabularea gratuită a terenurilor comunei Bradu, au apărut și primele performanțe ale copiilor din Bradu înscriși la activități sportive. Aceștia s-au prezentat foarte bine la concursul internațional de dans și gimnastică de la Viena, demonstrând că atunci când primarul și Consiliul Local reușesc să facă parteneriat cu comunitatea, rezultatele sunt

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs