Bugetul de stat intră în dezbaterea plenului. Marți, votul final

DISTRIBUIȚI

Dezbaterile în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului pe marginea bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2017 vor începe astăzi, de la ora 13, iar votul final ar putea avea loc marţi seara. Comisiile reunite de buget-finanţe au audiat, sâmbătă şi duminică, reprezentanţii ordonatorilor principali de credit şi au aprobat sumele alocate fiecăruia dintre ei. Bugetul este construit pe o creştere a Produsului Intern Brut de 5,2%, cu un deficit fiscal de 3%. Veniturile estimate sunt de 254,1 miliarde de lei, iar 278,1 miliarde vor reprezenta cheltuielile. Rata inflaţiei luată în calcul este de 1,4%, iar rata şomajului de 4,3%. În cursul zilei de vineri, bugetul a primit avizele comisiilor de specialitate, iar sâmbătă şi duminică a intrat în dezbaterea comisiilor de buget-finanţe pentru elaborarea raportului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here