prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Bumerangul Colectiv! Noile măsuri ISU-isterie în Argeş/

Zeci de şcoli, localuri, biserici şi instituţii nu respectă normele de siguranţă

După tragedia din Bucureşti, din clubul Colectiv în urma căreia au murit 49 de persoane şi alte aproximativ 100 zac în spitalele din ţară sau străinătate, Guvernul a emis o Ordonanţă de Urgenţă prin care a modificat legea privind securitatea pentru incendii. Oare a fost nevoie să moară atâtea persoane pentru a se modifica o lege? Cert este că, în urma modificărilor aduse de Guvern la nivelul judeţului Argeş şi nu numai, agenţii economici sunt revoltaţi.

 

# Schimbările, venite mult prea târziu?

În urma tragicului eveniment care a avut loc în clubul Colectiv din Bucureşti pe 30 octombrie, revolta este mare. La nivelul judeţului Argeş agenţii economici s-au revoltat. Cel puţin cei de bună credinţă, care susţin că a fost nevoie să moară zeci de persoane pentru a schimba o lege care putea fi modificată demult şi în doar câteva zile. Oare chiar a fost nevoie să moară zeci de tineri pentru ca autorităţile statului să descopere lacunele legislative privind protecţia împotriva incendiilor în spaţiile publice?De ce până acum nu s-a modificat nimic şi am aşteptat să se petreacă o tragedie pentru a modifica legea? Sunt întrebările oamenilor care au ieşit în stradă şi care spun că autorităţile sunt de vină exclusiv deoarece ei nu s-au gândit nicio secundă că o simplă ieşire cu prietenii în oraş îţi poate pune viaţa în pericol. Majoritatea argeşenilor care merg în club sau într-un restaurant susţin că nu s-au gândit niciodată să verifice dacă localul în care se distrează are suficiente căi de evacuare sau extinctoare. Însă cu siguranţă că, de acum înainte aceste lucruri le vor intra în reflex şi vor verifica aceste lucruri la orice pas pentru ca viaţa lor să nu fie pusă în pericol.

Hush, Hanul Românesc şi Don Stefano şi-au suspendat activitatea

Tragedia petrecută în Bucureşti a creat isterie la nivel naţional. În Argeş, o serie de patroni au decis că viaţa clienţilor este mai importantă decât afacerea lor şi au luat decizia să închidă de bună voie. Vorbim despre Club Hush, cafeneaua Don Stefano şi Hanul Românesc. Patronii acestor locaţii au anunţat că vor închide până în momentul în care vor avea documentaţia pusă la punct, vor obţine autorizaţie PSI. Mai mult decât atât, aceştia au anunţat că este vorba şi despre o reorganizare, vor face câte căi de acces le vor cere autorităţile. Astfel încât, să aibă toată documentaţia conform normelor în vigoare, iar viaţa clienţilor săi să nu fie pusă în pericol.

Restaurant CAPITOL, sigilat pe Pompieri

colectiv, tragedie, incendiu, morti, victime, argesŞi autorităţile din Argeş au luat act de noile modificări şi  anunţă controale extinse. În urma celor petrecute, Prefectul Mihai Oprescu a adunat toţi directorii de instituţii şi le-a cerut să efectueze controale mixte, chiar şi noaptea, nu numai ziua pentru a evita astfel de tragedii. În momentul de faţă, în Argeş, comisii mixte formate din ISU, Poliţie, Jandarmerie şi ITM vor efectua controale în 608 locaţii de profil din judeţ. Prefectul a avertizat toţi directorii de instituţii să îşi facă treaba, să respecte şi să aplice legea, iar acolo unde este cazul să închidă societăţile. Astfel că, începând cu data de 09  noiembrie agenţii economici din judeţ sunt controlaţi la sânge. În prima zi de controale ISU a controlat şase unităţi de profil şi a dat amenzi în valoare de 260.000 lei. Una dintre societăţi a fost închisă. Este vorba despre Complexul CAPITOL căruia i s-a pus sigiliu pe uşi. Reprezentanţii ISU au declarat că au închis Capitolul pentru că nu avea autorizaţie PSI dar şi pentru că operatorul funcţiona încălcând grav normele de siguranţă la incendiu. Concret, aceştia au ajuns la concluzia că aici nu există căi de evacuare, iar în cazul unui incendiu se poate petrece o tragedie. Numai că, această decizie a stârnit o serie de nemulţumiri, mai ales în rândul celor care aveau nunta programată peste câteva zile acolo. Oamenii spun că sunt disperaţi, au dat invitaţii şi nu ştiu unde să meargă, mai au câteva zile şi nu au locaţie pentru cel mai important eveniment din viaţa lor. Costinel Ristoiu, unul dintre sociaţii CAPITOL  a confirmat faptul că reprezentanţii ISU au pus sigiliu pe uşi, spunând că li s-au cerut scări de evacuare. „ Într-adevăr pe data de 09 noiembrie ISU  a venit în control şi a luat decizia de a ne închide. Aceştia au spus că ne mai trebuie scări de evacuare în cazul de incendiu. Noi ne-am conformat, ne vom supune normelor în vigoare. Următorul pas este să vorbim cu fiecare persoană în parte care avea un eveniment programat la noi. Nu mai avem multe evenimente deoarece începe  postul şi nici nu mai este sezon. După aceea, vom face tot ce e nevoie pentru a obţine autorizaţia. Avem timp, până anul viitor în luna iunie când începe sezonul de nunţi”, a declarat Costinel Ristoiu, unul dintre asociaţii CAPITOL.

Complexul Comercial Fortuna, următorul obiectiv închis pe lista ISU?

colectiv, tragedie, incendiu, morti, victime, argesAlte locaţii precum Garden Pub sau Guinness Pub au luat decizia să nu mai facă petreceri în sălile de la etaj. Aceste săli au fost închise, localurile funcţionând doar la parter. Cel mai probabil, în perioada următoare vom auzi multe alte nume sonore de localuri care şi-au suspendat temporar activitatea sau au fost închise de reprezentanţii ISU. Iar la nivelul judeţului Argeş, nu numai localurile reprezintă o problemă în ceea ce priveşte siguranţa în caz de incendiu. Surse demne de încredere afirmă că, în momentul de faţă Complexul Comercial FORTUNA reprezintă o mare problemă pentru ISU. Aici lucrurile sunt complicate, neexistând autorizaţie PSI. Se pare că, aici nici nu poate fi eliberată autorizaţie deoarece nu au scări de evacuare iar, cel mai important, acest lucru este aproape imposibil de realizat. Se pare că nu se pot conforma iar reprezentanţii ISU iau în serios varianta de a-l închide.

Instituţii ale statului nu respectă legea

Şcolile şi bisericile sunt şi ele tot mai discutate în ultima perioadă. În ceea ce priveşte şcolile, aşa cum s-a şi spus doar 7% la nivel naţional au autorizaţie PSI. În Argeş, 90% din şcoli sunt deficitare la acest capitol. Numai că, legea spune că tot ce înseamnă construcţie înainte de 2006, care nu a suferit nodificări, nu se supune normelor de avizare şi autorizare. Astfel că, după normele în vigoare doar 11 şcoli din judeţ trebuie să obţină autoritaţie PSI. Potrivit inspectorului şcolar general al ISJ Argeş, Dumitru Tudosoiu, majoritatea unităţilor de învăţământ se află în subordinea primăriilor locale. Directorii ar fi trebui ca, după controalele ISU şi recomandările făcute de aceştia, să ceară primăriilor şi primarilor realizarea lucrărilor recomandate, iar edilii locali ar fi trebuit să aloce bani pentru chestiuni cum ar fi dotarea cu extinctoare, instalaţii de stingerea rapidă a incendiilor, marcarea şi semnalizarea hidranţilor sau chiar forarea unui puţ pentru a avea o sursă de apă în comunele care nu au reţele de alimentare. Plus organizarea şi desfăşurarea exerciţiilor de alarmare realizate cu ISU! Lucru care nu s-a întâmplat mereu. „ Acum, cu această tragică ocazie, realizăm că pe această direcţie s-a investit foarte puţin în România şi nu am reuşit în aceşti 25 de ani să ne luăm măsurile de prevenţie şi protecţie. Dacă mai luăm în considerare şi problema cu avizele sanitare de funcţionare, care implică apa curentă, canalizare şi prezenţa grupurilor sanitare în şcoală, realizăm că nu am reuşit să investim prea mult în şcoală. În Argeş, din 194 de unităţi de învăţământ, cu personalitate juridică, 564 de clădiri dacă punem la socoateală şi şcolile structură şi clădirile conexe, avem cam 10-12% avizate de ISU. Ne-a ajutat foarte mult faptul că toate şcolile construite după 2006 au fost obligate prin lege să aibe acest aviz de la ISU înainte de autorizaţia de construcţie. La celelalte şcoli, construite înainte de 2006 nu se cerea acest aviz, aşa că am funcţionat şi funcţionăm în continuare în aceste condiţii! Vestea bună este că în marea majoritatea unităţilor de învăţământ există suficient spaţiu încât, dacă s-ar produce un cataclism sau o nenorocire de genul acesta, copii ar putea fi evacuaţi pe cel puţin două ieşiri… Pentru că aşa au fost prevăzute, cu  cel puţin două uşi. Ce este mai puţin fericit este că sunt insuficiente orele de educaţie în acest sens. Doar la Dirigenţie sunt prevăzute astfel de teme, cum să ne comportăm în caz de incendiu sau cutremur, şi mi-e teamă, sunt sigur, că cei mici nu sunt suficient de bine pregătiţi ca să reacţioneze pe măsura evenimentului. Şi cadrele didactice la fel”, a afirmat Dumitru Tudosoiu.

Controale extinse în tot judeţul

Ordononanţa prin care se aduc modificări semnificative legii privind apărarea împotriva incendiilor face referire la situaţiile în care pompierii sunt obligaţi să închidă localurile publice. Astfel de situaţii sunt întâlnite dacă: numărul persoanelor aflate în incintă depăşeşte cu peste 10% capacitatea pentru care a primit autorizaţie, spaţiul nu are suficiente căi de evacuare, căile de acces sau de evacuare sunt prea mici, lipsa instalaţiilor de stingere a incendiilor, lipsa instalaţiilor de iluminat de securitate pentru evacuare sau existenţa unor construcţii sau amenajări neautorizate. Personalul ISU poate beneficia în luarea măsurii de închidere a locaţiilor de sprijinul Poliţiei şi al Jandarmeriei, acestea urmând să fie redeschise doar după obţinerea autorizaţiei. Actul normativ a intrat în vigoare de o săptămână, dată de când a fost publicat în monitorul oficial. Tot săptămâna trecută, la diferenţă de o zi a intrat în vigoare şi ordonanţa de urgenţă care obligă patronii de localuri cu o suprafaţă mai mare sau egală cu 200 mp, să deţină autorizaţie de securitate la incendiu. Potrivit actului normativ, localurile care nu îndeplinesc aceste reguli vor fi sigilate, acestea neavând dreptul să deschidă chiar dacă contestă în instanţă decizia ISU.

Cât costă autorizaţia PSI?

Numai că, aceste modificări au stârnit o serie de nemulţumiri în rândul agenţilor economici argeşeni care trebuie să obţină autorizaţie. Aceştia susţin că nu este corect ca până acum să fie lăsaţi să funcţioneze, iar în momentul de faţă să fie nevoiţi să închidă. Deasemenea, aceştia susţin că trebuia să fie anunţaţi de la început, de când au deschis. Mai mult decât atât, mulţi dintre ei spun că acea autorizaţie este foarte scumpă şi nu îşi permit să o facă. Sumele vehiculate pot ajunge şi până la 10.000 euro. Concluzia este: mult prea multe acte şi mult prea multă birocraţie. Pentru a obţine autorizaţiaie PSI îţi trebuie memoriu tehnic de arhitectură, memoriu tehnic sanitar, memoriu tehnic electric, memoriu tehnic termic, verificator de proiect şi multe alte documente. Acte şi hârtii care costă enorm de mult. Sumele vehiculate la nivel de Argeş sunt de 4 euro + TVA/ mp pentru fiecare proiect menţionat mai sus. Iar specialiştii care îţi întocmesc proiectele te mai şi pun să reinvesteşti şi să reamenajezi pentru aţi putea elibera aceste documente. Iar problema cea mai dureroasă este că, la nivelul judeţului Argeş sunt doar doi specialişti la care poţi apela, după care cel mai aproape este la Târgovişte sau în Bucureşti. Iar în momentul de faţă, nici aceşti specialişti nu mai fac faţă, au foarte mult de lucru. Şi, pentru patronii unui local mai mic, se pare că aceste lucruri sunt imposibil de realizat din lipsă de bani. Aceştia susţin că de vină este legislaţia, care are lacune serioase. Oamenii afirmă că decât să vină şi să îi închidă, mai bine ar fi consiliaţi pentru început. Deoarece există lucruri despre care pur şi simplu nu au auzit. Cum ar fi, Pramul pentru prize, o verificare care se face anual de un electrician autorizat ANRE. Probabil, o altă afacere a statului. „ În momentul de faţă am ajuns efectiv să lucrăm pentru stat. Nu se poate să avem atâtea instituţii de control şi fiecare să îţi ceară o mulţime de lucruri de care nici măcar nu ai auzit. De ce nu vin să ne consilieze şi vin doar să ne închidă şi să ne dea amenzi uriaşe? Aşa se întâmplă în ţările civilizate?  Eu personal voi  renunţa la spaţiu deoarece nu am bani pentru a obţine acea autorizaţie PSI. Ar trebui să se schimbe legislaţia să să fie accesibile oricui, ar trebui mai întâi să fim consiliaţi şi mai apoi sancţionaţi. Însă, ar trebui să se schimbe multe lucruri în ţară şi implicit în Argeş, dar din păcate suntem departe de realitate şi adevăr”, a afirmat patronul unui restaurant din Piteşti.

Patronii localurilor din Argeş, revoltaţi

Patronii cluburilor şi barurilor din Argeş sunt revoltaţi şi din alt punct de vedere. Aceştia susţin că statul, ar trebui să înceapă cu el, nu cu cei privaţi pentru a putea da un exemplu. Mai ales că, instituţii ale statului, cum este şi cazul şcolilor, nu au autorizaţie PSI. „ Cum îşi permit angajaţii statului să ceară unui agent economic să respecte legea, când el însuşi nu o respectă când însuşi premierul interimar la vremea respectivă afirma că doar 7% din şcolile din România au autorizaţie PSI. De ce încep tot cu mediul privat, de ce nu încep cu instituţii de stat pentru a da un exemplu. De ce au închis restaurantul Capitol şi nu şcolile care nu au autorizaţie PSI. Este corect, nu din punctul meu de vedere, însă din păcate, în ritmul acesta eu cred că nu vor schimba nimic. Vor fi afectaţi tot agenţii economici care fie sunt amendaţi şi închişi, fie închid de bună voie. Însă şi aici este o problemă, pentru că, în autorizaţia de la Primărie ai trecut un program pe care trebuie să îl respecţi. Iar dacă nu anunţi primăria că ai închis pentru o perioadă de timp, se consideră că nu respecţi programul de funcţionare şi poţi fi sancţionat. Numai amenzi ştim să dăm în ţara asta, însă de consiliat nu ne consiliază nimeni, probabil pentru asta nu au timp”, a declarat un alt manager de restaurant.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs