
Mai multe camere de supraveghere din comuna Ungheni au dispărut în ultimele zile, iar hoții sunt de negăsit! Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru furt după ce reprezentantul primăriei a anunțat autoritățile despre faptul că mai multe camere din sistemul de supraveghere instalat recent au fost furate. Până în acest moment, nu există un cerc de suspecți, dar judiciariștii au demarat cercetările pentru identificarea făptașilor.
„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești au fost sesizați, de către reprezentantul unității administrativ-teritoriale, din Ungheni, despre faptul că, în data de 10 ianuarie a.c., au fost sustrase mai multe camere de supraveghere, montate pe stâlpii de electricitate din localitate.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că, mai multe camere de supraveghere video, aparținând unității administrativ-teritoriale mai sus menționate, au fost sustrase de pe trei stâlpi de electricitate, unde erau montate.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar verificările continuă, sub toate aspectele, pentru identificarea autorului/autorilor și luarea măsurilor legale care se impun” potrivit IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
