Începând cu data de 3 iulie 2023, administrația locală, prin intermediul unei societăți de profil, specializată în activități de dezinsecție, dezinfecție și deratizare va demara o amplă campanie împotriva țânțarilor, căpușelor și altor insecte dăunătoare mediului, în următoarele locații: pe domeniul public, platforme pentru colectarea deșeurilor, scări de bloc (subsol și casa scării), gospodării individuale, clădiri ale instituțiilor publice etc.
Cu o zi înainte de executarea serviciilor de dezinsecție și deratizare în scările de bloc, se vor pune afișe pe fiecare scară.
Crescătorii de albine aflați în evidențele primăriei, vor fi anunțați telefonic/email privitor la data și ora desfășurării acțiunilor de dezinsecție.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp