
O amplă campanie de vaccinare anti-COVID va fi demarată săptămâna viitoare la Uzina Dacia de la Mioveni. Deputatul Nicolae Pavelescu, fost lider sindical al Dacia, a anunțat în această dimineață că angajații colosului industrial vor fi imunizați, iar costurile vor fi acoperite de Uzină.
„De săptămâna viitoare va începe campania de vaccinare a angajaților Dacia. Nu este obligatoriu, fiecare angajat decide dacă se vaccinează sau nu. Dacă sunt doritori, cu banii, de data asta ai angajatorului, vom intra într-o campanie de vaccinare” a anunțat Pavelescu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp