prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Când este legal să fugi de la locul accidentului? Toți șoferii trebuie să știe!

Când este legal să fugi de la locul accidentului? Toți șoferii trebuie să știe!

În cazul în care un conducător auto este implicat într-un accident de circulație, are obligația de a opri și, în cazul accidentelor grave, de a anunța poliția. Fuga de la locul accidentului se pedepsește cu închisoarea, însă sunt și situații în care această faptă nu e considerată încălcare a legii. Asta, deși orice accident, ușor sau grav, trebuie raportat.

CITEȘTE ȘI: REZULTATE LA CJ ARGEȘ! CINE VA CONDUCE JUDEȚUL ÎN URMĂTORII 4 ANI?

În cazul accidentelor grave, șoferii au obligația de a chema poliția pentru a face o cercetare la fața locului. De asemenea, în cazul accidentelor care au dus la distrugerea de bunuri, trebuie notificată poliția. Conform legii, părăsirea locului accidentului fără a avea încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea la locul faptei, e considerată infracțiune. Totuși, pentru că legea face distincția între accidente ușoare și grave, sunt situații când e legal să părăsești locul unui eveniment rutier.

Concret, dacă accidentul s-a soldat numai cu pagube materiale, atunci nu e obligatoriu să ceri intervenția poliției. Sau, dacă șoferul decide să transporte o persoană rănită la spital, are voie să plece. Dar este obligat să revină la locul accidentului în cel mai scurt timp posibil.

Nici cei care conduc vehicule de intervenție (ambulanță, mașină de pompieri, de poliție) nu trebuie să aștepte sosirea autorităților, în cazul unui accident. După terminarea misiunii, însă, au obligația de a se prezenta la unitatea de poliție care anchetează accidentul pentru a întocmi documentele de constatare. Și în cazul în care în accident e implicat un pieton și victima părăsește locul faptei, șoferul poate pleca. Însă, conducătorul auto trebuie să anunțe imediat cea mai apropiată unitate de poliție.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs