ULTIMĂ
ORĂ

Casa Universitarilor, renovată cu bani europeni

Să repare ce au stricat alții! Asta vrea să facă actuala conducerea a Universității Pitești în privința Casei Universitarilor. Clădirea de pe strada Eroilor are un istoric aparte. Între 1963 şi 1979, a aparţinut Întreprinderii Comerciale de Stat pentru Alimentaţie Publică, sub denumirea de Restaurantul Turist, ulterior numindu-se Panoramic. Apoi, din 1990 a intrat în patromoniul UPIT, fiind transformată în mandatul rectorului Gheorghe Barbu în crâșmă, sub comanda lui Daniel Otobîcu, care a ”reușit” s-o pună pe butuci. Bine că n-a dărâmat-o spun unii. 

 

Investiții de minim 500.000 de euro

 

”Casa Universitarilor va deveni un loc de socializare, unde se vor putea susţine inclusiv teze de doctorat sau lansări de carte. Ba mai mult, intenționăm să semnăm un parteneriat cu Consiliul Județean Argeș, pentru introducerea clădirii în circuitul cultural al județului”, precizează Ionel Didea, actualul rector al Universității Pitești. Pentru a renaște,obiectivul trebuie să parcurgă un amplu proces de renovare, ceea ce înseamnă, la prima strigare, investiții de minim 500.000 de euro. Și, cum la Minister greu găsești soluții de finanțare, conducerea UPIT s-a orientat în acest sens către atragerea de fonduri europene.  ”Am demarat procedurile în acest sens și sperăm ca în scurt timp Casa Universitarilor să recapete viață”, conchide rectorul Ionel Didea. 

A.M.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.