Cătălin Rădulescu o „mitraliază” pe Firea! „Vreau să cer ca același tratament”

DISTRIBUIȚI

Deputatul Cătălin Rădulescu a declarat, miercuri, că va discuta cu liderul PSD și cu conducerea partidului pentru a vedea dacă aceștia sunt de acord cu ridicarea sprijinului politic pentru Gabriela Firea, în urma atacurilor repetate pe care aceasta le-a avut la adresa lui Liviu Dragnea, transmite Mediafax.

Dacă continuă cu astfel de atacuri, eu deja m-am gândit ieri, o să discut cu președintele și cu conducerea partidului, încă nu am luat o hotărâre și nu o iau niciodată fără să mă consult, că vreau să cer ca același tratament care s-au făcut în general pentru membrii de partid care au greșit mult mai puțin ca doamna Firea public, să vedem dacă conducerea partidului e de acord ca să cerem ridicarea sprijinului politic”, a mai spus Rădulescu.

Deputatul a trecut printr-o experiență asemănătoare în urmă cu câteva luni când social democrații argeșeni i-au retras sprijinul politic. Din câte se pare, acum, vrea ca și Gabriela Firea să fie „penalizată” pentru că a „sărit la gâtul” lui Liviu Dragnea.

Vă reamintim că deputatul „Mitralieră” a fost la un pas de a fi exclus din partid în luna aprilie a acestui an după ce a candidat împotriva președintelui PSD Argeș la alegerile pe regiuni. Spre norocul său, social democrații l-au „amendat” doar cu retragerea sprijinului politic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here