prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Căutat în toată lumea, găsit în Argeș! Bărbat săltat de polițiști!

În seara zilei de 24 aprilie a.c., în jurul orei orele 20:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu au depistat în trafic un autoturism, care fusese anterior dat în atenție, ca urmare a sesizării privind faptul că ar fi alimentat și ar fi plecat fără să achite contravaloarea, de la o stație de carburant de la limita dintre municipiul Pitești și comuna Bascov.

CITEȘTE ȘI: SPECTACULOS CE SE ÎNTÂMPLĂ PE AUTOSTRADA A1 PITEȘTI-SIBIU! ESTE INCREDIBIL PENTRU ȘOFERI! VIDEO!

La scurt timp după primirea sesizării, polițiștii Secției de Poliție Rurală Drăganu au observat în trafic, pe DN 7, pe raza comunei Cotmeana, autovehiculul ce corespundea descrierii, procedând la oprirea acestuia.

Ca urmare a comportamentului recalcitrant manifestat de conducătorul auto, care a încercat să fugă, polițiștii l-au imobilizat.

Din verificările efectuate pentru stabilirea identității celui în cauză a rezultat că bărbatul, de 48 de ani, cu domiciliul în Deva, județul Hunedoara, este urmărit la nivel internațional, în baza unui Mandat european de arestare, emis de autoritățile din Austria.

Continuând verificările, cu privire la autovehiculul pe care cel în cauză îl conducea, a rezultat că acesta ar fi fost sustras de pe raza județului Sibiu.

În continuare, au fost efectuate activități specifice de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, care l-au preluat pe bărbatul în cauză și l-au prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în vederea parcurgerii procedurii de extrădare.

Totodată, au fost efectuate demersurile pentru restituirea autoturismului în cauză către proprietarul acestuia, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsrilor legale care se impun.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv. Powered by VA Labs, Hosted by VA Host.