prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Caz uluitor în spital! Femeie jefuită în timp ce se opera!

Un incident incredibil a avut loc la Spitalul Județean Ploiești, unde o pacientă a fost jefuită chiar de colega sa de salon, în timp ce se afla în sala de operație. Hoțul a furat din portofelul victimei suma de 500 de lei.

După operație, femeia a descoperit lipsa banilor și a sunat imediat la Poliție.

Victima, internată pentru o intervenție chirurgicală, împărțea salonul cu o altă pacientă cu care apucase să lege o prietenie. Înainte de a merge la operație, aceasta și-a lăsat bagajele și portofelul în salon, fără să bănuiască ce avea să urmeze.

La revenirea în salon, a constatat dispariția celor 500 de lei și a alertat autoritățile. Polițiștii, sosiți la fața locului, au interogat-o pe colega de salon, care și-a recunoscut fapta și a returnat întreaga sumă.

Totuși, femeia care a comis furtul nu va scăpa de consecințe, polițiștii deschizând pe numele său un dosar penal pentru furt.

Astfel de incidente s-au mai petrecut și în alte unități sanitare din țară. Polițiștii le recomandă pacienților să evite să se interneze având asupra lor sume mari de bani, bijuterii sau alte obiecte de valoare, pentru a preveni astfel de situații neplăcute.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs