Cazul dezbătut de elevii câmpulungeni în concursul International Moot Court a fost elaborat de avocaţii din Haga şi din S.U.A.

Opt elevi câmpulungeni au pledat la Haga în faţa judecătorilor Curţii Penale şi ai Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie!

Concursul de la Haga a fost organizat pentru a treia oară, prin Centrul de Resurse pentru Justiţie (JRC), în parteneriat cu Primăria din Haga şi s-a înscris în demersurile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE) încă din anul 1983 de a organiza concursuri internaţionale simulate pentru studenţi (iar mai nou, şi pentru elevi), în domeniul dreptului comunitar. De-a lungul timpului, paleta de participanţi s-a extins foarte mult, studenţii fiind cetăţeni nu doar ai ţărilor din UE, ci şi din statele Europei Centrale şi de Est, SUA, Canada şi chiar Australia.

La invitaţia Justice Resource Center şi Fundaţiei Olanda – România, în perioada 21-27 ianuarie 2018, opt elevi ai Colegiului Naţional Pedagogic ”Carol I” – Câmpulung (Argeş) au reprezentat România la concursul International Moot Court organizat la Haga. Competiţia, la care au luat parte tineri din 14 ţări, face parte din demersurile CJCE de a organiza concursuri internaţionale simulate pentru studenţi şi elevi, în domeniul dreptului comunitar.

Concursul de la Haga (Olanda), desfăşurat la nivel internaţional din doi în doi ani, interval în care au loc diferite etape zonale, are ca obiectiv promovarea, în rândul studenţilor şi elevilor, a dreptului comunitar european, mai ales din perspectiva aspectelor ce ţin de practica în materie.   Echipa României, sub îndrumarea avocatei Brânduşa Popescu, a fost formată din opt elevi ai Colegiului Naţional Pedagogic ”Carol I” – Horia Bârloiu, Luiza Şofri Duţescu, Şerban Florescu , Vlad George Popescu, Maria Magdalena Enache, Teodora Pătrăşcan, Olivian Stoica şi Teodora Savu – însoţiţi de prof. Laura Căciulă.   Puştii câmpulungeni au răspuns cu brio tuturor provocărilor, fie că au fost în rundele în care erau de partea apărării, fie că au fost în cele în care erau parte a acuzării. Aveau deja exerciţiu, pentru că una din etapele zonale ale concursului s-a desfăşurat, anul trecut, între 1 si 7 iunie 2017, în România, la Câmpulung, chiar la Colegiul National Pedagogic, cu susţinerea de specialitate a Centrului de Resurse Juridice din New York.

Cazul dezbătut de elevii români în concursul International Moot Court a fost elaborat de avocaţii din Haga şi din S.U.A., folosind regulile şi legile Curţii Penale Internaţionale, iar judecătorii în faţa cărora a fost susţinut sunt membrii proeminenţi ai Curţii Penale Internaţionale (ICC) şi ai Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (ICYT).

Finaliste au fost echipele din America şi Olanda, care au desfăşurat runda finală la Palatul Păcii, iar echipa Haga a fost marea câştigătoare.

Evenimentul a reprezentat un forum în care studenţii şi elevii au obţinut experienţă în pregătirea şi susţinerea argumentelor juridice în faţa CJCE, precum şi un cadru de dezbatere a problemelor actuale juridice, sociale etc. legate de integrarea europeană şi de schimbările politice şi juridice care marchează la această etapă Europa. Câmpulungeanca Maria-Magdalena Enache a fost desemnată cel mai bun orator el echipei româneşti.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.