Ce contribuții datorăm statului. Cum se completează declarația unică. Atenție la detalii!

DISTRIBUIȚI
impozit, auto, RCA, polite

Persoanele fizice care obţin venituri din alte surse decât salariul vor depune o declaraţie unică pentru stabilirea contribuţiilor datorate statului, o singură dată pe an, a decis joi Guvernul. Anul acesta, formularul va putea fi depus până la 15 iulie, iar anul viitor termenul este 15 martie.

Ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, a explicat că noul mecanism prevede estimarea venitului pentru anul curent.

„Sunt şi anumite dispoziţii tranzitorii, care se referă la formulare deja cunoscute, 600, 221, 220, 201, care sunt tratate separat, în sensul că dacă informaţiile deja depuse există la nivelul Fiscului, nu va mai fi nevoie ca acel contribuabil să depună încă o dată declaraţia unică, dar putem avea exemple precum depunerea formularului 600 doar pentru partea de contribuţii, neexistând încă depusă la nivelul Fiscului declaraţie pentru partea de venit, şi automat în această situaţie cel care a depus deja acest formular 600 trebuie să depună şi declaraţia unică, pentru a şti care sunt veniturile sale pentru anul în curs şi pentru anul anterior,” a declarat Teodorovici.

Guvernul a mai decis joi ca, pentru veniturile din drepturi de autor, toate obligaţiile fiscale să fie oprite la sursă şi virate statului de către angajator.

Totodată, cei care sunt şi salariaţi vor fi scutiţi de contribuţiile la sănătate şi asigurări sociale.

Una dintre cele mai importante măsuri care se va implementa odată cu declaraţia unică este modul depunere. Începând de anul viitor, acesta se va mai putea depune doar în format electronic, până cel târziu la 15 martie. În acest an, termenul limită de depunere a declaraţiei va fi, conform reprezentanţilor MFP, data de 15 iulie, iar contribuabili pot opta şi pentru depunerea formularului în format pe hârtie la ghişeele ANAF.

Pentru a stimula depunerea electronică, contribuabilii vor fi recompensaţi cu bonificaţii la plata contribuţiilor. Astfel, cei care în acest an vor depune electronic declaraţia şi vor face plata contribuţiilor cel târziu la 15 iulie vor primi o reducere de 10% din sumă. O reducere de 5% li se vor acorda şi persoanelor care vor face plata electronica până cel târziu la 30 septembrie.

Declarația unică comasează șapte formulare(D200, D201, D220, D221, D600, D604 şi D605) referitoare la veniturile realizate de persoane fizice.

 

16 COMENTARII

  1. I simply couldn’t go away your site prior to suggesting that
    I actually enjoyed the standard information an individual provide in your visitors?
    Is going to be again ceaselessly in order to inspect new posts

  2. It’s perfect time to make some plans for the future and it is time to
    be happy. I’ve read this post and if I may I wish to counsel you few fascinating issues or advice.

    Perhaps you could write subsequent articles referring to this article.
    I wish to read more things about it!

  3. It is perfect time to make some plans for the future and it is time
    to be happy. I’ve read this post and if I
    could I wish to suggest you some interesting things or tips.

    Perhaps you can write next articles referring
    to this article. I want to read more things about it!

  4. Hey would you mind letting me know which web host you’re using?
    I’ve loaded your blog in 3 different browsers and I
    must say this blog loads a lot quicker then most.
    Can you suggest a good internet hosting provider at a fair price?
    Thanks a lot, I appreciate it!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here