Astăzi, 30 noiembrie, creştin-ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Andrei, cel care este cunoscut drept creştinătorul neamului românesc și ocrotitorul spiritual al României.
Supranumit „Cel dintâi chemat” pentru că a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, Sfântul Andrei a avut un sfârșit de mucenic, fiind răstignit pe o cruce în formă de X, cunoscută astăzi drept Crucea Sfântului Andrei, la Patras, în Grecia.
Potrivit tradiției creștine, Sfântul Andrei a predicat Evanghelia pe teritoriile dintre Dunăre și Marea Neagră, motiv pentru care este venerat ca protector al neamului românesc. Numeroase biserici din România îi poartă hramul, iar sărbătoarea sa este prilej de rugăciune și tradiții în toate regiunile țării.
Numele Andrei are origini grecești, derivând din „Andreas”, care înseamnă „viteaz” sau „bărbătesc”. Astăzi, aproximativ 700.000 de români care poartă numele de Andrei, Andreea sau alte derivate își celebrează ziua onomastică.
Sărbătoarea Sfântului Andrei este însoțită de numeroase tradiții populare. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie, în credința populară, se spune că cerurile se deschid, iar spiritele își fac simțită prezența. Totodată, tradițiile de protecție împotriva forțelor malefice, cum ar fi folosirea usturoiului, rămân vii în satele românești.
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Apostol Andrei! Sănătate, bucurii și binecuvântări alături de cei dragi!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp