prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Ce s-a schimbat la FC Argeș în meciul cu CFR Cluj? Bogdan Andone – primele declarații!

FC Argeș a dat dovadă că se poate seara trecută în meciul din Cupa României cu CFR Cluj, o echipă de Superligă și a scos o remiză după un joc intensiv. Bogdan Andone, antrenorul echipei din Trivale, s-a declarat mulțumit de prestația echipei sale și a spus la flash-interviu că elevii său au avut un alt ritm de joc, o altă intensitate, dar și o altă dăruire pe teren, față de etapele precedente când rezultatele au fost, cel puțin, nesatisfăcătoare.

CITEȘTE ȘI: Atenție șoferi! Trafic închis pe autostradă timp de două zile!

„Am abordat meciul cu ideea de a încerca să facem un rezultat pozitiv care să ne mențină în cursa calificării pentru «primăvară». Mă bucur că jucătorii au avut atitudinea necesară într-un meci contra CFR-ului, cunoaștem foarte bine nivelul și experiența pe care o au fotbaliștii lor și antrenorul Dan Petrescu.

Îi felicit pentru cum au interpretat jocul, pentru spiritul pe care l-au avut și pentru că nu au cedat la 2-1. A fost alt ritm de joc, altă viteză de joc, altă intensitate, mă așteptam să fie așa și le-am spus că trebuie să ne adaptăm ritmului impus de CFR, să facem față în dueluri, știm cât de puternici sunt ei în duelurile unu contra unu. Noi jucaserăm bine și cu Chindia, o făcuserăm la fel și cu Metaloglobus.

Arătăm bine, arătăm ca o echipă și mă bucură faptul că absolut toți jucătorii pe care-i folosesc încearcă să dea maximum pe teren, acest lucru cred că se vede în evoluția echipei”, a afirmat Bogdan Andone.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs