Ce s-a întâmplat azi, 3 mai. Este Ziua Mondială a Libertății Presei

DISTRIBUIȚI

Pentru cei care vor să știe ce s-a întâmplat azi, 3 mai, am făcut o trecere în revistă a evenimentelor importante din această dată. În 1975, Nadia Comaneci a devenit campioană mondială absolută a Europei la gimnastică şi campioană continentală la sărituri, paralele şi bârnă. Tot în această zi, Margaret Thatcher a devenit prima femeie prim–ministru din istoria Marii Britanii. Și tot astăzi este sărbătorită Ziua Mondială a Libertății Presei.

3 mai este a 123-a zi a calendarului gregorian în care creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Irodion de la Lainici, Sfinții Mucenici Timotei si Mavra. Părintele Irodion a murit la 3 mai 1900, iar mormântul acestuia se credea că se vindecă cei posedați de demoni și se alungau spiritele rele, potrivit crestinortodox.ro.

Ce s-a întâmplat azi, 3 mai, în istoria omenirii

1560: Diaconul Coresi și Tudor diacul încep tipărirea (până la 30 ianuarie 1561), la Brașov, a primului „Tetraevanghel” în limba română.

791: Constituţia Poloniei din mai (prima constituţie modernă din Europa) este adoptată de Dietă.

1848: Are loc marea Adunare Naţională de la Blaj, în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluţiei române din Transilvania, “Petiţiunea Naţională”

1868: Prin “Pronunciamentul de la Blaj”, adoptat în cadrul Conferinţei de la Blaj, românii din Transilvania au protestat împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria. În cadrul aceleiaşi conferinţe a fost revendicată autonomia Transilvaniei pe baza “Diplomei leopoldine” şi a “Pragmaticei sancţiuni”.

1924: Echipa României de rugby a câştigat prima medalie olimpică pentru ţara noastră.

1975: La vârsta de 13 ani şi jumătate, Nadia Comăneci devine campioană mondială absolută a Europei la gimnastică şi campioană continentală la sărituri, paralele şi bârnă.

 1979: Margaret Thatcher a câștigat alegerile și a devenit prima femeie prim–ministru din istoria Marii Britanii. A deținut această funcție până la 22 noiembrie 1990.

1993: Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertăţii Presei la 23 decembrie 1993 de către Adunarea Generală a ONU, la o iniţiativă venită în cadrul Conferinţei Generală UNESCO din 1991. UNESCO sărbătoreşte în acest an “2016 World Press Freedom Day” la Helsinki (Finlanda), între 2 şi 4 mai, potrivit Mediafax.ro.

1995: Comisia Europeană a aprobat documentul cunoscut sub numele de Cartea Albă, care cuprinde o serie de măsuri pe care statele din centrul şi estul Europei ar trebui să le adopte pentru a se alinia pieţei interne a Uniunii Europene, în vederea obţinerii statutului de membru

1996:  Javier Solana, Secretarul general al NATO, efectuează prima vizită la București.

1997:  Garry Kasparov începe partida de șah cu supercomputerul IBM Deep Blue.

 2008: A intrat în vigoare o convenţie ONU menită să asigure drepturi egale pentru cele 650 de milioane de persoane cu dizabilităţi din lume, în ceea ce priveşte munca, educaţia şi viaţa socială, fiind semnată de 127 din 192 de state membre ONU

2008: Ciclonul Nargis a lovit statul Myanmar din sud-estul Asiei, provocând moartea a mii de oameni.

Ce personalități s-au născut pe 3 mai

1469  : S-a născut Niccolo Machiavelli, om de litere italian şi autor de scrieri politice (m. 21 iunie 1527)

1933 : S-a născut actorul George Constantin, tatăl actorului Mihai Constantin: “Domnişoara Christina”, “Oglinda”, “Cuibul de viespi” (d. 30 aprilie 1994)

1933 : S-a născut James Brown, cântăreţ american (m. 25 decembrie 2006); “Try Me”, “I Got You (I Feel Good)”

1975 –  S-a născut Robert Turcescu, fost jurnalist român.

Personalitățile care au murit pe 3 mai

1481 : Mahomed al II-lea, sultan otoman (n. 1432)

1758: Papa Benedict al XIV-lea (n. 1675)

1845: Thomas Hood, poet englez (n. 1799)

1856: Adolphe Adam, compozitor și critic muzical francez (n. 1971)

1918: Prințesa Marie Anne de Saxa-Altenburg (n. 1864)

1950: Mamed Said Orbubali, scriitor azer, fondator al romanului istoric în literatura azerbaidjană

1971: Sidonia Drăgușanu, scriitoare și publicistă română (n. 1908)

1987: Elvira Bogdan (pseudonim pentru Maria Moldoveanu), autoare a numeroase cărți pentru copii (n. 1904)

1987: Dalida, cântăreață franceză (n. 1933)

1995: Alfred Hoffman, muzicolog (n. 1929)

1998: Erich Bergel, dirijor german născut în România (n. 1930)

2003: Constantin Piliuță, pictor român (n. 1929)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here