Ce se întâmplă cu COVID-19 vara? Epidemiolog: „Nu moare, scade doar transmisibilitatea”

Vara este un moment-cheie în lupta cu coronavirusul. Și contrar a ceea ce s-ar putea crede, virusul nu moare la temperaturi înalte, ci doar se inactivează, își reduce transmisibilitatea. Tocmai de aceea, trebuie folosit acest răgaz: vara este un moment în care va trebui să ne pregătim foarte bine pentru al doilea val, spune Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie.

„Am câștigat timp ca să acționăm și să ne pregătim”, afirmă profesorul de la UMF Timișoara.

Distribuie prietenilor

„În ultimele trei zile, au apărut 11 studii și acestea sunt susținute de colective de cercetători, dintre care unele să zicem că infirmă ceea ce am spus eu și ceea ce au spus alte studii, care, cu niște diferențe de valori de temperatură, susțin această idee, a reducerii transmisibilității pe perioada de vară. Deci, nu a dispariției virusului – că și asta este foarte important de înțeles: nu înseamnă că pe perioada de vară virusul dispare datorită creșterii temperaturii. El își scade transmisibilitatea”, a punctat la Digi24 profesorul Emilian Popovici.