ULTIMĂ
ORĂ

Ce se mai fură din DGASPC? Răspunsul este uluitor

Una dintre unitățile cele mai moderne și mai noi aflate în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului este centrul locativ de la Buzoești. Deschis în 2014, centrul a beneficiat de investiții serioase și, cel puțin în primă fază, de un management serios, echipa de acolo încercând să îmbunătățească pe cât posibil condițiile de trai pentru beneficiari- majoritatea cu probleme psihice. Din păcate, ce s-a construit până la inaugurare începe ușor-ușor să dispară din cauza managementului defectuos din ultima perioadă.

 

Preoteasa: “Nu mă așteptam la așa ceva”

 

Printr-un contract încheiat cu Institutul Pomicol de la Mărăcineni, la centrul de la Buzoești al DGASPC au ajuns anul trecut 70 de pomi care au fost plantați pe aleile dintre căsuțe. După schimbarea managerului cu un responsabil de centru, în persoana lui Liviu Nistor, lucrurile au început să se schimbe. Spunem asta pentru că Nistor este angajat la sediul DGASPC din Pitești, ocupându-se de centrul Buzoești când are… timp. O schimbare evidentă a fost aceea că pe aleile din centrul locativ au început să se împuțineze pomii aduși de la Institutul Pomicol, până când, la o numărătoare recentă, au ajuns să fie doar 30. Asta în ciuda faptului că, conform contractului, fuseseră aduși (și plantați) în jur de 70 de pomi. Directorul adjunct al DGASPC Argeș, Ioan Preoteasa, nu a găsit încă responsabilii dispariției misterioase, deși a fost săptămâna trecută acolo special pentru a desluși această problemă. “Eu am fost acolo pe tema asta. Se pare că au mai dispărut din pomi, acum sunt în jur de 30. Dl Nistor are contractul cu Institutul Pomicol. Nu mă așteptam la așa ceva, nu mă gândeam să-i rupă cineva și să-i ia din pământ. E o chestiune pe care o avem în vedere, cercetăm”, ne-a declarat Preoteasa. În aceste condiții, suntem foarte curioși ce o să mai dispară de prin centrul Buzoești. 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.