CEDO, lovitură cruntă pentru România!

DISTRIBUIȚI
cedo3523

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunţat, marţi, în legătură cu decizia pilot referitoare la situaţia din penitenciarele din România. Condiţiile de detenţie din penitenciarele din România contravin Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi arată o disfuncţionalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat, a decis marţi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Astfel, România are la dispoziție șase luni pentru schimbări în legile penale. În decizia publicată astăzi pe site-ul CEDO se arată că hotărârea Curții rămâne definitivă în trei luni de aici înainte, dacă România nu cere retrimiterea la Marea Cameră, după care curg cele șase luni pe care România le are la dispoziție să prezinte planul de măsuri. Așadar, România are la dispoziție nouă luni în total pentru a prezenta planul cerut de CEDO. Până atunci toate cauzele pe această temă vor fi suspendate. Prin această decizie-pilot, CEDO a stabilit că a fost încălcat Articolul 3 al Convenţiei, care interzice tratamentele inumane sau degradante, în acest caz care vizează condiţiile de detenţie din închisorile româneşti, precum şi din arestul poliţiei. În decizie, CEDO nu impune României nicio măsură anume și nu spune nimic despre grațiere sau relaxarea politicii penale. De asemenea, CEDO a decis ca România trebuie să plătească, în total, 16.000 de euro despăgubiri morale şi 1.850 de euro cheltuieli de judecată, după ce instanţa europeană a fost sesizată de Daniel Arpad Rezmiveş, Laviniu Moşmonea, Marius Mavroian şi Iosif Gazsi în legătură cu condiţiile din închisorile din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here