Cel de al Treilea Război Mondial a început ieri?

9

 

Presa franceză scrie că al Treilea Război Mondial ar putea să fi început deja, menţionând cele două evenimente produse la Moscova şi în Golf, care ar putea fi declanşatoare pentru o confruntare generală. Istoria va menţiona, poate, data de 30 septembrie 2015 ca fiind debutul lin al celui de-Al Treilea Război Mondial.

 

Despre ce este vorba? Mai întâi, Arabia Saudită a oprit, ieri, două nave care aparţineau Iranului, aparent, pentru un control amănunţit. Navele erau umplute cu arme pentru rebelii din Yemen cu care Riyadul este în luptă militară. Acest control este evidenţa unui act ostil, dacă nu de război. Acest act vine în contextul unei atmosfere tensionate între cele două poluri ale islamului, mai ales că Teheran a reproşat paznicilor saudiţi că nu asigură securitatea pelerinilor la Mecca. O acuzaţie extrem de gravă în perioada de ciocniri dintre suniţi şi siiţi. Asta nu e tot. Miercuri, 30 septembrie, Vladmiri Putin a supus la vot în Parlament o lege care autorizează operaţiuni armate în Siria. Trupele ruseşti au început déjà să bombardeze. Ori, ştim bine că pe teren, ruşii sunt aliaţii regimului Bashar al-Assad, şi mai ales ai iranienilor. Între timp, Occidentul şi ţările sunite din Golf conduc propriile operaţiuni. Cele două coaliţii care au obiective complet opuse riscă să se dea nas în nas. Se pare, astfel, că bombardamentele ruseşti au atins déjà poziţii ale rebelilor susţinuţi de Statele Unite- o informaţie care nu a fost confirmată încă. Oricum ar fi, teama este să vedem Kremlinul şi Teheranul ,cuprinse de orgoliu după acordul nuclear din iulie, testându-şi la maxim voinţa şi capacitatea. Şi saudiţii, speriaţi de creşterea tonului inamicilor de moarte şiiţi, cerând aliaţilor, printre care şi Franţa, să reacţioneze cu braţ de fier într-o luptă care ar putea sfârşi grav. În mod cert, acest scenariu catastrofal nu este ceva sigur. Nu e sigur decât că guvernanţii sunt somnambuli şi nu vor preveni conflictele militare care se vor extinde dincolo de Siria şi Irak.

Sursa: evz.ro