prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Cel mai mare parc fotovoltaic din Europe de Sud Est – inaugurat la Rătești!

Cel mai mare parc fotovoltaic din România și din Europa de Sud Est a fost inaugurat astăzi, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu. Parcul este situat în comuna Rătești, județul Argeș, în vecinătatea Autostrăzii Pitești-București. 
Investiția privată, în valoare de 100 de milioane de euro, are o capacitate de 155 MW și urmează să producă anual aproximativ 220 GWh.
 
”Vreau să vă transmit salutul conducerii Consiliului Județean Argeș și să vă felicit pentru această investiție de anvergură în județul Argeș. Evenimentele din această zonă a Europei, conflictele militare, dar și schimbările climatice obligă România să își continue eforturile pentru a-și asigura un mix energetic competitiv din care să nu lipsească energia electrică produsă din surse regenerabile, dar şi energia nucleară. Argeșul este cunoscut drept județul constructorilor de mașini, dar iată că, de astăzi, Argeșul devine și un pol energetic. Județul nostru este un punct important pe harta energetică a României. Avem o importantă contribuție în privința energiei hidro, pornind de la hidrocentrala de la Barajul Vidraru și ajungând la salba de hidrocentrale din rețeaua hidrografică. La ICN Mioveni se află într-un stadiu avansat cercetările pentru reactorul de generație IV în cadrul proiectului european ALFRED, un reactor sigur și eficient grație răcirii pe bază de plumb. Astăzi, aici, în Argeș, devine funcțional cel mai mare parc fotovoltaic funcțional din țară și din Europa de Sud-Est.
Așadar, putem spune că, prin această investiție, județul nostru devine unul din cele mai importante centre de producere de energie din surse regenerabile, cu un nivel scăzut de poluare și cu tehnologie competitivă. La rândul nostru, facem eforturi pentru a asigura infrastructura necesară. Ieri, premierul Marcel Ciolacu a fost prezent la șantierul de pe autostrada Pitești-Sibiu, la Tigveni. În vecinătatea acestui parc, va fi finalizat drumul expres Pitești-Craiova. Sprijinim autoritățile locale și investim și noi, direct, în infrastructura rutieră.
Investiția de la Rătești are o însemnătate deosebită în efortul României de a-și asigura securitatea și independența energetică, iar noi, ca autoritate județeană, nu putem decât să susținem parteneriatul cu mediul privat dispus să investească în aceste tehnologii inovative și în crearea de noi locuri de muncă” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
Noul parc va genera și aproximativ 600 de locuri de muncă și deja aduce beneficii financiare și Consiliului Local Rătești, după cum a explicat și primarul Cornel Petrică, cel care a subliniat și colaborarea deosebită cu investitorii privați.
La eveniment au fost prezenți și primarul Cristian Gentea, precum și oficialități centrale – Marius Antonie Negru, secretar de stat la Ministerul Energiei sau Gabriel Andronache, vicepreședinte ANRE, diplomați și specialiști în domeniul energetic.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs