CEx cu scântei, la PSD: organizarea Congresului, propunerile de miniștri și remaniere, printre subiectele fierbinți

DISTRIBUIȚI
Sloganul PSD poate fi vazut, sambata, 19 mai 2018, in Timisoara, in timpul unei conferinte de presa dupa sedinta Comitetului Executiv PSD Timis, la care au participat presedintii organizatiilor judetene din Arad, Caras-Severin si Hunedoara si toti parlamentarii PSD din regiune, sedinta in care s-a aprobat prin vot o rezolutie de sustinere a premierului Viorica Dancila si a conducerii PSD de la nivel national.VALENTINA SAROSI / MEDIAFAX FOTO
Social-democrații se reunesc vineri, la Parlament, de la ora 12.00, în ședința Comitetului Executiv al partidului, pentru a discuta despre organizarea Congresului de sâmbătă, dar și despre propunerile de miniștri pe care liderul PSD urmează să i le trimită lui Klaus Iohannis, anunță MEDIAFAX.

Printre subiectele de discuție a Comitetului Executiv de vineri se numără chestiunile organizatorice privind Congresul PSD de sâmbătă și proiectele politice ale partidului, dar și propunerile de miniștri pe care liderul PSD urmează să i le trimită președintelui Klaus Iohannis.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, vinerea trecută, la Iași, că va trimite săptămâna aceasta propunerile pentru noii miniștri președintelui Klaus Iohannis, după o discuție în Comitetul Executiv Național (CExN). Liderul PSD a mai spus că va transmite șefului statului și propunerea pentru funcția de vicepremier pe probleme economice, unde interimar este Eugen Teodorovici.

Surse din interiorul PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că Viorica Dăncilă îl va propune pe Mihai Fifor la Interne, după finalizarea perioadei de interimat. De asemenea, PSD se gândește la un înlocuitor al lui Mihai Fifor la parteneriate strategice.

Pentru funcția de ministru al Educației sunt vehiculate mai multe nume, printre care și Radu Szekely, fost consilier al ministrului Ecaterina Andronescu.

Mihai Fifor, vicepremier pe parteneriate strategice, a preluat interimatul la MAI pe 30 iulie, după ce Nicolae Moga a demisionat din funcția de ministru, la doar șase zile de mandat, urmare a modului în care s-a acţionat la Caracal.

Portofoliul interimar la Educație este asigurat în prezent de ministrul Culturii, Daniel Breaz, după ce Viorica Dăncilă a demis-o din funcție pe Ecaterina Andronescu, după ce aceasta a afirmat că ea a învăţat de acasă să nu se urce într-o maşină cu un străin.

Un alt subiect de discuție vizează remanierea guvernamentală. Potrivit surselor citate, printre miniștrii de care coaliția PSD-ALDE e nemulțumită se numără ministrul Energiei, Anton Anton, dar și Grațiela Gavrilescu de la Mediu.

Totodată, social-democrații ar putea discuta, vineri, despre guvernare, în condițiile tensiunilor apărute în coaliție.

Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu au discutat miercuri despre situația coaliției de guvernare, însă nu au ajuns la un consens privind restructurarea Guvernului. ALDE a transmis un comunicat imediat după finalizarea discuțiilor în care preciza că formațiunea politică va stabili în septembrie dacă va ieși de la guvernare.

Și PSD a transmis un comunicat de presă după întâlnirea dintre Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu, care a durat mai bine de două ore. PSD a precizat că în urma ședinței de coaliție s-a stabilit respingerea proiectului de lege privind amnistia și grațierea, în Parlament. De asemenea PSD a afirmat că săptămâna viitoare va exista o nouă întâlnire a coaliției PSD-ALDE pentru a analiza măsuri care privesc actul de guvernare și agenda publică.

Partidul Social Democrat se va reuni în Congres, sâmbătă, de la ora 11:00, pentru a lansa candidatura Vioricăi Dăncilă la prezidențiale.