
Situația devine alarmantă de la o zi la alta în județul Argeș unde tot mai multe localități intră în scenariile roșu și galben ca urmare a creșterii alarmante a numărului de îmbolnăviri COVID din ultima perioadă. Concret, astăzi, 1 octombrie, două orașe și 14 comune sunt în scenariul roșu iar alte două orașe și 19 comune sunt în scenariul galben. Specialiștii susțin că numărul de îmbolnăviri va crește și mai mult în ultima perioadă și că singura soluție rămâne vaccinarea.
O comună în carantină, alte două orașe și 13 localități – în scenariul roșu
Autoritățile spun că, în ultima perioadă, au fost confirmate foarte multe cazuri pozitive de COVID-19, rata de infectare crescând alarmant. În tot mai multe zone din țară se anunță cod roșu de COVID iar județul nostru pare să se înscrie pe același trend de creștere. În momentul de față situație este alarmantă în orașul Ștefănești (4,08) și comunele Rociu (6,34), Suseni (5,49), Căteasca (4,62), Oarja (4,71), Boteni (4,85), Râca (5,25) și Băiculești (4,55), Bradu (4,08), Bascov (3,54), Dâmbovicioara (3,49), Popești (3,49), Pitești (3,42), Stolnici (3,29), Ungheni (3,27), Băbana (3,12) aceste localității fiind în scenariul roșu. Cel mai probabil, autoritățile se vor întruni săptămâna aceasta într-o sedință CJSU pentru stabilirea unor măsuri restrictive suplimentare în aceste localități.
Alte 21 de localități în scenariul galben
Vestea proastă este că alte 21 de localități din Argeș sunt la un pas de carantinare, acestea aflându-se în momentul de față în scenariul galben. În ultima săptămână, zilnic, mai multe localități au trecut în scenariul galben, ca urmare a creșterii alarmante a numărului de îmbolnăviri. Este vorba despre localitățile: Bughea de Sus (2.92), Albota (2.91), Costeşti (2.89), Stoeneşti (2.81), Cotmeana (2.75), Mărăcineni (2.72), Câmpulung (2.71), Priboieni (2.63), Hârtieşti (2.61), Mioveni (2.61), Bălileşti (2.59), Slobozia (2.48), Stâlpeni (2.48), Vedea (2.41), Brăduleţ (2.40), Corbeni (2.29), Ţiţeşti (2.24), Vultureşti (2.13), Răteşti (2.1), Miceşti (2.08), Drăganu (2.02), Recea (2.0).
În urma creșterii alarmante, Comitetul pentru Situații de Urgență Argeș urmează să se întrunească în jurul orelor 13.00 pentru a decide ce restricții se impun în localitățile aflate în scenariile roșu și galben.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp