Cine a cercetat tentativa de asasinat care l-ar fi vizat pe Liviu Dragnea? Ce spun autoritățile

DISTRIBUIȚI

Surse judiciare au declarat, pentru STIRIPESURSE.RO, că pe rolul structurilor de parchet din cadrul Ministerului Public nu a existat în lucru un dosar privind faptele făcute publice de Liviu Dragnea, seara trecută.

De asemenea, nici structurile de poliție nu au informații, până la acest moment, privind o cercetare realizată în acest caz, potrivit surselor menționate.

Președintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, marți, că a existat o tentativă de asasinat la adresa sa.

“Am avut anul trecut o tentativă, în aprilie. Nu vreau să povestesc, pentru că nu este cazul. Au venit patru străini în România, cazați la Athenee Palace, mă rog am scăpat. Dar asta nu înseamnă că o să îmi iau pază. Suntem într-un stat mafiot. Statul paralel este o mafie. Știu că s-a cercetat, mai departe nu știu. Da, dar nu pot să spun asta (cine i-a plătit – n.r.). Da, un om foarte celebru în lume. Nu, nu mă gândesc la el (Soros – n.r). El se gândește la mine”, a declarat Liviu Dragnea, seara trecută, la Antena 3.