Cine sunt parlamentarii PSD care au luat la bătaie jurnaliștii la ieşirea din plen

Așa ceva mai vedem în filme, așa ceva se întâmplă în țările africane din lumea a treia, așa ceva se întâmplă și în România, cu concursul unor parlamentari PSD, aleși ai neamului românesc să se facă de râs ori de câte ori prind ocazia.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, cel care se visează președintele României și mai nou care acordă interviuri doar presei care-l laudă, a ieșit astăzi, 20 iunie, din sala de plen, precum un șeic, flancat de beduini. Așa cum se întâmplă în orice stat democrat, jurnaliștii au dorit să-i adreseze întrebări. Că doar președintele Camerei Deputaților este persoană publică, plătit regește din banii cetățenilor, care au dreptul să fie informați cu tot ceea ce se întâmplă în Parlament.

Nu l-a atacat nimeni, nu l-a înjurat nimeni, nu s-a apropiat nimeni de el. Doar jurnaliștii au vrut să-i pună întrebări. Au smuls cabluri, au dat peste camere, au dat cu coatele și cu pumnii. În jurnaliști. Mi-am luat un pumn în plex de am văzut stele verzi. Alți doi colegi au pățit la fel. O colegă a încasat un cot în coaste„, povestește jurnalistul Cristi Citre de la g4media.ro.

Așadar acești aleși ai neamului nu numai că încalcă orice lege a bunului simț, dar prin atitudinea lor de stăpâni ai… tomberoanelor, mai instigă și la violență. Asta apropo de cine sunt cei care răspândesc ură în societatea românească.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.