Cine sunteți dumneavoastră, domnule Moșteanu? Candidatul USR la Primăria Pitești nu vrea să spună adevărul despre studiile pe care le are. Sau nu!

Ionuț Moșteanu, președintele USR Argeș, deputat de Argeș din 2016, refuză de mai bine de trei ani, cu o aroganță fără limite, să răspundă unor întrebări simple și de bun simț: ce școli a absolvit, ce studii are, ce diplome deține urmare a unor examene susținute la finalul unor cicluri de învățământ.

A confirmat doar că a părăsit Universtatea Politehnică

CV-urile depuse cu diverse ocazii pe unde a lucrat (depuse căci era musai, nu că și-ar fi dorit), ne bagă într-o ceață totală pe care, candidatul USR la Primăria Pitești nu are nici cel mai mic interes să o lumineze. Cu cât apar în spațiul public mai multe CV-uri controversate care se contrazic între ele, cu atât datele din acestea sunt mai confuze. De departe gândul că vrem să lovim în imaginea deja extrem de șifonată a useristului de Dâmbovița, că de Pitești e doar cu numele. Am fi vrut, dimpotrivă, să spunem celor cărora le cere votul de ce în CV-urile domniei sale este o curată harababură. Și foarte ciudat este că, deși i s-a cerut în repetate rânduri să facă lumină, Moșteanu a tratat cu dezinteres și nepăsare atitudini în absolută contradicție cu tipul de candidat care vrea să fie: onest, apropiat de oameni. Rezultă doar ipocrizie.

Fără studii sau calități specaculoase, Moșteanu e numit secretar de stat la Tarom pe criteriu „de hobby”

Singura informație certă pe care o avem din partea domnului Ionuț Moșteanu se referă la la faptul că, la un moment dat, a părăsit Facultatea de Automatică pe care nu a mai continuat-o niciodată… pentru că, spune acesta, l-a apucat febra bussines-ului. Este nevoit în 2015, când ajunge aproape inexplicabil (pe motiv de hobby comun cu ministrul de atunci, zice el ) secretar de stat în Ministerul Transporturilor, mai exact manager de proiect la Tarom să-și depună CV-ul, moment în care apar primele bube.

Trecem peste faptul că nu era geniu în vreun domeniu, evident nu făcuse nici vreun Oxford, nici rudă cu Tesla nu era și nici măcar nu mai încercăm să justificăm care ar fi fost calitățile pentru care a primit ditamai pleașca la Tarom. O explicație există, cu siguranță, dar e din zone la care noi, muritorii de rând nu avem acces. Subliniem – acesta-i candidatul transparent care vrea să fie primar la Pitești și vinde gogoși cui vrea să le înghită! Apar trei ani studiați, fără finalitate, la Politehnică, și alți patru ani de studiu- management (1996-2000), la o facultate despre care mulți sigur nici n-ați auzit: Athenaeum. Nu se specifică dacă a obținut sau nu licența. Prea multe lucruri necurată în viața educațională a unui politician care se vrea nu doar curat dar și făcătorul de curățenie.

cv raspuns mosteanu scaled 1

Distribuie prietenilor

Cum să-ți iei licența la o facultate abandonată???? Știe Moșteanu!

Un alt CV ni se relevă în 2016 pe site-ul ANI în care, domnul deputat adaugă ( nu știm de unde), studii încheiate cu licență atât la Politenică, după trei ani !!! ( 1992-1995) a se înțelege că nici măcar cu sistemul Bologna aplicabil acum, la Politehnică nu se absolvă decât în minim patru ani, și o altă licență, de această dată la Bioterra – management, făcută zice-se între 1996-2000, facultate despe care, în precedentul CV nu spusese o iotă, deși o încheiase de mult, nu-i așa, domnule Moșteanu? În cel de dinainte vorbea despre cealaltă celebră universitate, Athenaeum.

cv mosteanu 2016

Trei CV-uri, fiecare diferit și plin de erori!

Și pe LinkedIn apare un alt CV al candidatului uituc și confuz ( asta ca să nu-i zicem pe față mincinos), cu facultatea neterminată de la Politehnică și cu cea făcută ( numai el știe cum) la Bioterra. Atenție, însă!!!!!! Acum apare cu numai trei ani studiați la respectiva Universitate. Ne cerem scuze cititorilor pe care i-am amețit, dar scriem exact ce vedem și, la fel de confuzi suntem și noi. Domnule, Moșteanu, am intrat în ceață!!!!! Ce să înțelegem din atâtea prosteli ieftine?

mosteanu linkedin

În final dorim să mai amintim că, într-un răspuns oficial venit de la secretariatul Universității Athenaeum, se spune negru pe alb că, respectiva instituție de învățământ nu a avut ca specialitate management în perioada în care era student la management candidatul Ionuț Moșteanu! Curat murdar, mon cher!

Later edit: Ne-am bucura ca, măcar acum, în ultimul moment, pe ultima sută de metri, domnul Moșteanu să facă lumină în CV-urile sale, din respect pentru pitețtenii cărora le cere să voteze ca primar!