Două drumuri din Orașul Regal vor fi pasate de către Consiliul Județean Primăriei Curtea de Argeș. Cele două străzi dau bătăi de cap șoferilor de ani de zile, arătând efectiv ca după bombardament sau pe anumite porțiuni lipsind cu desăvârșire asfaltul.
Este vorba de despre strada Luncilor (care merge spre Băiculești) și DJ703H (care face legătura cu comuna Valea Danului). Deși au existat zeci sau chiar sute de solicitări, Primăria Curtea de Argeș nu a putut interveni din cauză că cele două drumuri aparțin de Consiliul Județean Argeș.
Astfel, consilierii județeni vor vota în ședința de mâine ca cele două străzi să treacă în administrarea primăriei, sperând astfel ca situația să se remedieze.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp