ULTIMĂ
ORĂ

Codul Rutier schimbat din temelii! Ce riscă cei care conduc băuți?

Codul Rutier schimbat din temelii! Ce riscă cei care conduc băuți?

Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului este strict reglementată în România, iar în 2025 autoritățile aplică măsuri ferme împotriva șoferilor care încalcă legea. Ordonanța de Urgență 195/2002 și modificările recente prevăd sancțiuni dure, inclusiv amenzi, suspendarea permisului și pedepse cu închisoarea pentru cei care conduc cu alcoolemie peste limita admisă. Legea stabilește toleranță zero pentru orice valoare a alcoolului detectată în aerul expirat, iar șoferii au posibilitatea de a solicita repetarea testului în anumite condiții.

CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!

Potrivit legislației rutiere în vigoare, orice prezență a alcoolului în aerul expirat este sancționată. Astfel, o alcoolemie între 0,01 și 0,40 mg/l este considerată contravenție, iar depășirea acestei limite reprezintă o infracțiune.

  • 0,01 – 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat – contravenție;
  • peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat – infracțiune.

În cazul contravenției, șoferul riscă o amendă care poate depăși 4.000 de lei și suspendarea permisului pentru 90 de zile.

La depășirea limitei de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto este dus pentru recoltarea probelor biologice. Dacă alcoolemia în sânge depășește 0,80 g/l, fapta este considerată infracțiune conform articolului 336 din Codul Penal.

Posibilitatea de a solicita repetarea testului de alcoolemie

Legea permite șoferilor care în urma primului test cu etilotestul obțin o valoare între 0,1 și 0,10 mg/l să ceară repetarea testului. Pentru aceasta, trebuie să aștepte 15 minute înainte de a sufla din nou în aparat. Rezultatul celei de-a doua testări este cel oficial, iar dacă acesta este zero, șoferul scapă de amendă.

Dacă după a doua testare se confirmă prezența alcoolului între 0,10 mg/l și 0,40 mg/l, conducătorul auto poate accepta sancțiunea contravențională sau poate solicita o analiză de sânge. În schimb, dacă alcoolemia este sub 0,10 mg/l, nu este posibilă solicitarea testului de sânge.

Codul Rutier schimbat din temelii! Ce riscă cei care conduc băuți?

În situațiile grave, când alcoolemia în sânge depășește 0,80 g/l, șoferii riscă pedepse cu închisoarea între 1 și 5 ani, conform articolului 336 din Codul Penal, care prevede și interzicerea exercitării unor drepturi.

Mai mult, conform articolului 66 (1-i) din Codul Penal, instanțele pot dispune interzicerea dreptului de a conduce pentru o perioadă între 1 și 10 ani, în funcție de gravitatea faptei.

Permisul de conducere reținut pentru conducere sub influența alcoolului poate fi redobândit doar după expirarea perioadei de suspendare, fără posibilitatea reducerii acesteia în cazul consumului de alcool. Pentru cei care comit infracțiuni, suspendarea este nedeterminată, iar permisul poate fi recuperat doar după finalizarea procesului penal sau executarea pedepsei.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.