ULTIMĂ
ORĂ

Comisar Șef al Gărzii de Mediu, săltat de DNA! „Șpagă în formă continuată”

Procurorii DNA de la  Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 februarie 2024, a lui Ioan Borș, comisar-șef al Comisariatului județean Bistrița-Năsăud din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, pe care îl acuză de luare de mită, în formă continuată.

Tariful era de minimum 500 de lei , pălincă și vinars

În ordonanța lor anchetatorii notează că în perioada octombrie 2023 – ianuarie 2024, inculpatul Borș Ioan, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit de la mai multe persoane, diferite sume de bani, necuantificate până în prezent, și alte foloase necuvenite, în legătură cu exercitare atribuțiilor sale de serviciu specifice privind efectuarea unor controale de mediu, în contextul implementării unor proiecte private în agricultură.

CITEȘTE ȘI: LUCRĂRI AVANSATE LA TUNELURILE „DANIELA” ȘI „ALINA” DE PE TRONSONUL CURTEA DE ARGEȘ – TIGVENI AL AUTOSTRĂZII PITEȘTI – SIBIU! CARE ESTE STADIUL INVESTIȚIEI?

Surse judiciare susșin că ar fi existat chiar și un tarif minim, „500 de lei în bani” de la cei la care se efectuau controale dar primea, de asemenea, și importante cantități de pălincă sau de vinars.

Foloasele respective ar fi fost pretinse și primite de inculpat chiar în sediul instituției pe care o conducea, sub pretextul că vor fi remise mai departe către subalternii săi pentru ca aceștia să nu se mai deplaseze în teren în vederea efectuării controalelor de mediu asupra obiectivelor.

Inculpatului Borș Ioan inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm