Comisarul șef Nedelescu a pierdut procesul cu Ministerul de Interne

Actualul șef al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Toxice, comisarul șef Costel Nedelescu a pierdut procesul pe care l-a intentat Inspectoratului General al Poliției Române și Ministerului Afacerilor Interne. Magistrații Curții de Apel Pitești au dat zilele trecute verdictul final în cazul său, respingându-i recursul. 

Demis din funcția de adjunct

La sfârșitul anului 2011, reprezentanții Corupului de Control din IGPR au făcut o verificare la Poliția Argeș, care a durat mai bine de o lună și jumătate. Vizată a fost activitatea inspectorului șef de la acea vreme, dar și a celor doi adjuncți, la final fiind întocmit un raport. Singurul în cazul căruia s-au dispus decizii dure a fost comisarul șef Costel Nedelescu, care la scurt timp după finalizarea controlului a fost destituit din funcție. Și ceilalți doi șefi au fost avertizați pentru diverse nereguli, dar cu sancțiuni mult mai ușoare. De la al doilea om din Poliția Argeș, comisarul șef Costel Nedelescu a ajuns la Ordine Publică. Considerând că i-a fost făcută o nedreptate, a atacat imediat decizia dată de reprezentanții Corpului de Control. Dosarul a ajuns în faza de recurs, iar Nedelescu a cerut Secției contencios administrativ și fiscal, anularea actului administrativ dispus în cazul său. Magistrații care au făcut parte din completul de judecată nu au fost de acord cu solicitarea sa, verdictul final în acest caz fiind dat zilele trecute. ”Respinge recursul ca nefondat. Irevocabilă”, aceasta a fost hotărârea magistraților”

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.