Concurs “Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din Municipiul Piteşti“

DISTRIBUIȚI
blocuri, asociatii_locatari, carte_tehnica

Primăria Municipiului Piteşti organizează, începând cu data de 01.04.2019, concursul “Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din Municipiul Piteşti”, ediția a IX-a.

Concursul urmăreşte atât îmbunătăţirea aspectului urbanistic şi a microclimatului urban al Municipiului Piteşti, cât şi formarea administratorilor în vederea competitivităţii, a rezolvării problemelor gospodăreşti şi a colaborării cu autorităţile locale. Acţiunea va avea la bază voluntariatul sub coordonarea conducerii asociaţiilor de proprietari şi a administratorilor. Comitetul executiv al asociaţiei de proprietari, în colaborare cu persoanele active din asociaţie, va pune la punct un plan de acţiune, după o prealabilă analiză şi evaluare a condominiului şi terenului aferent.

Înscrierea la concurs se face prin cerere depusă la registratura Primăriei Municipiului Piteşti, începând cu data de 01.04.2019 până la data de 12.04.2019, inclusiv.

Premiile concursului se stabilesc prin Dispoziţie a Primarului Municipiului Piteşti, se aduc la cunoştinţă publică prin mass-media locale şi prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Piteşti până la data de 17.05.2019.

Monitorizarea şi jurizarea concursului se vor face de către o comisie desemnată prin Dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti. Din comisie fac parte specialişti din cadrul Primăriei Municipiului Piteşti şi  S.C. Salpitflor Green S.A.

          Festivitatea de premiere a câştigătorilor va avea loc în cursul lunii mai 2019, în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului Piteşti. Se va acorda un premiu pentru“Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din Municipiul Piteşti” , ediția a IX-a, şi câte un premiu pentru “Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din fiecare cartier”, pentru  următoarele 10 cartiere: Găvana, Trivale și Mărășești, Banat și Exerciţiu, Craiovei, Războieni, Prundu şi Fraţii Goleşti, Tudor Vladimirescu, Popa Șapcă, zona Centru și Calea Bucureşti, zona Nord şi Eremia Grigorescu.