Concurs de zacuscă, dulceață și murături, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice! Deschiderea oficală a Sărbătorii Recoltei pe Valea Argeșelului la Mioveni – Târgul Meșterilor Populari!

În fiecare an, pe 1 octombrie este sărbătorită  Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. În cinstea acestei zile, Consiliul Local, Primăria și  Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu  Asociaţia de Pensionari„Viaţă Lungă” din Mioveni vor organiza o serie de activități dedicate pensionarilor, un omagiu adus celor ajunși în acestă etapă a vieții.
Astfel, de  la ora 17.15, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia” Mioveni va avea loc „Recolta de toamnă” un concurs dedicat gospodinelor, unde organizatorii vor premia „Cea mai buna zacuscă”, „Cele mai bune murături”,  și „Cea mai bună dulceță”.
Concursul va fi urmat de un spectacol oferit de Ansamblul Folcloric „Dorulețul” al Centrului Cultural Mioveni, coordonat de către Constantin Drăgan, care va evalua alături de soliștii Flori și Costel Caftaliu, Mariana Stan și Lămăița Văduva.
Nu vor lipsi nici fructele și legumele de sezon, iar cei interesați își pot achiziționa aceste produse direct de la producătorii ce se vor afla în centrul civic al orașului.
Evenimentul a fost inclus în  Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului la Mioveni – Târgul Meșterilor Popular, ce se  va desfășura la Mioveni în perioada 1-4 octombrie 2020.
Redăm mai jos programul manifestărilor Sărbătorii Recoltei pe Valea Argeșelului la Mioveni – Târgul Meșterilor Populari:
• Joi, 1 octombrie 2020 – Centrul Civic
Ora 10.00 – Amplasare producători locali
Ora 17.00 – Deschidere eveniment – alocuțiuni.
 Ora 17.10 – Concurs organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, ”Recolta de toamnă” .
Ora 18.00 –  Moment artistic susținut de către Ansamblul Folcloric DORULEȚUL al Centrului Cultural Mioveni, coordonat de către Constantin Drăgan. Soliști: Flori și Costel Caftaliu, Mariana Stan, Lămâița Văduva.
• Vineri, 2 octombrie – Duminică, 4 octombrie 2020 – Centrul Civic
Orele 10.00-18.00 – Standuri cu vânzare de produse tradiționale românești.
Orele 12.00 – 18.00 – Dj.
       Manifestările se vor desfășura cu respectarea măsurilor împotriva răspăndirii infecției cu noul virus SARS-COV-2.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.