Consilierul lui Dăncilă, condamnat la 8 ani de închisoare cu executare

Darius Vâlcov, actual consilier al Vioricăi Dăncilă, a fost condamnat, joi, de ÎCCJ, la opt ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

De asemenea, instanţa a decis menţinerea sechestrului instituit în acest dosar pe bunuri şi conturi ale actualului consilier al premierului.

La ultimul termen al procesului din 9 ianuarie, un procuror DNA a cerut judecătorilor să-i condamne pe inculpaţii din acest dosar la pedepse cu executare, orientate spre maxim prevăzut de lege, dar şi confiscarea bunurilor găsite la percheziţii, printre care trei lingouri din aur şi 172 tablouri.

Vâlcov a fost trimis în judecată, în mai 2015, pentru trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.