Consiliul de Administrație de la Apă Canal a fost revocat. Administratori interimari bombă!

4

Aseară s-a consumat ședința Adunării Generale a Acționarilor de la societatea piteșteană Apă Canal 2000 SA, în care s-au stabilit administratorii interimari. mișcarea vine după ce, în urmă cu două luni, primarii din ADIA au solicitat înlocuirea acestora, în special a președintelui CA, Dragoș Cătălin, pentru lipsă de performanță. Culmea, administratorii interimari sunt aproape aceiași, Dragoș Cătălin fiind în continuare președintele Consiliului de Administrație! Directorii din cadrul societății, Veronica Nedelea și Ion Decher, au preferat să se retragă din noua componență a CA. În locul lor, în CA au intrat consilierul juridic de la Primărie, Foamete și un anume Stanciu- angajat la ICN Mioveni. Octavian Uță, Horia Goncearu și Dragoș Cătălin au rămas pe loc, așa cum anticipasem! Cei cinci membri interimari ai Consiliului de Administrație au mandat până la sfârșitul lunii ianuarie 2016.